La limita absurdului: dialoguri la limita vaginului.

Doar universul si prostia sunt nemarginite… Dialog, monolog, delir.

Zi-mi… Ce sa fac?
Nimic. Sa ma saruti ca sa uit de tot. Ai pierdut pariul…

Cand sa ma achit de el?
Depinde doar de tine…

… tacere…
Nu te-ai simtit bine cu mine? Ti-am cerut prea mult?

Nu, nu mi-ai cerut prea mult. Dar ce sa fac? Nu stiu ce sa fac…
Acum nimic…

Ma gandeam…
Vreau si eu gandurile tale…

Ma gandeam ca uneori mi-e ciuda sa tot fiu the good guy. Baiatul ala bun mi se pare ca uneori e luat de fraier. De parca ar fi cel mai prost din curtea scolii. Si ma gandeam ca parca as vrea sa fiu altfel. Uneori chiar mi se pare ca as fi altfel. Insa doar mi se pare? Nu stiu… Sunt ciudat, asta stiu… Si mi-e dor. Ti-as spune in continuu ca vreau sa vin sa te vad. Dar nu iti spun. Mi-e frica? De mine? De tine? De… De noi?…
Nu te mai gandi. Si eu sunt la fel. Lasa sa se intample. Te vreau! Vreau sa iti simt caldura… Iar restul nu mai conteaza.

Asa e. Nu mai conteaza. Nu ma mai gandesc… Te vreau!