Mi s-a propus sa scriu. Despre disponibilitate. Si asta voi incerca in randurile urmatoare. Daca mi s-ar fi propus sa traiesc, probabil ca nu as fi reusit. Dar sa scriu si sa nu aberez foarte tare, asta voi putea incerca…
Sa incep cu disponibilitatea de a sari in ajutor? As incepe, dar din pacate nu o avem. Asa ca voi sari peste.
Ce disponibilitate avem de a primi dragostea? Greu de spus… In adolescenta, nici nu avem altceva in cap. Numai dragoste si indragosteala – fie-mi permis sa numesc astfel toate indragostirile specifice acelei varste teribile. Si aproape toate suferintele acelei varste tot de la aceste prostii pornesc. Caci anii trec, noi ne maturizam si ajungem la concluzia ca eram doar niste copii prosti. Si nimic mai mult.
La varsta inocentei credeam tot ce ni se spunea. Credeam ca pentru o anumita persoana suntem centrul universului sau chiar universul intreg, credeam cand ni se jura dragostea si ne simteam uneori atat de bine si atat de importanti…
Dar cat de naivi eram… Ce fraieri!…
De atunci au trecut ani. Multi si grei. Ani care si-au lasat, fiecare in parte, amprente nenumarate asupra noastra, care ne-au marcat. Ani care ne-au schimbat.
Au trecut ani buni de atunci, am avut cu totii nenumarate experiente, placute si – cel mai adesea, poate – neplacute. Multe dezamagiri, multe probleme, multa suferinta.
Despre disponibilitate? Eu sunt dispus sa primesc, dar tu ce ai de oferit? Si de ce sa te cred? Stii bine ca nu te voi crede, am fost deja mintit de atatea ori. Am crezut de atatea ori. Sunt cinic, sunt ironic si sunt flegmatic. Nu insista! Risti sa fac doar putin misto de tine, inainte de a-mi urma linistit de drumul meu care nu duce nicaieri. Nu te lamenta, vei reusi cel mult sa ma amuzi inca putin. Poate cred in povesti cu Feti Frumosi si Ilene Cosanzene. Poate o astept pe Ileana mea sa pice din din cer. Nu, nu esti tu, pentru ca tu nu ai picat din cer. Sau poate ca nu mai cred nici in Mos Craciun. Dar, cu atat mai mult, de ce te-as crede pe tine?
Eu sunt dispus sa primesc, dar tu ce imi poti oferi? Luna de pe cer mi-a fost deja promisa de prea multe ori… Sa iti ofer eu tie ceva, fara ca tu sa ma fi convins din nou si nou ca meriti? Eu sunt dispus sa iti ofer, dar tu ai disponibilitatea de a ma convinge ca meriti?
Urmatorul suflet din rand! Tu… Ce ai de oferit?
* * *
Nu, eu nu sunt asa. Nici tu nu esti asa. Niciunul din noi nu este asa. Noi suntem altfel!… Dar NOI asa suntem. Este felul nostru de fi. Infricosati de trecut, ridicam nenumarate bariere in calea oricarui suflet ar vrea sa se apropie de noi.
Sa vina, naibii, potopul! Si sa darame zidurile! Ca noi nu suntem in stare!… Noi doar le ridicam…
Lasati stelele si luna pe cer. Lasati-le acolo. Nu le mai daruiti cu atata ostentatie. Doar ele sunt eternitatea noastra, a celor atat de vremelnici.
Eu? M-am oferit, ma ofer si ma voi oferi. Probabil datorita continuei adolescente pe care o traiesc. Nu iti cer in schimb. Nu iti cer sa raspunzi. Sunt convins ca ai motivele tale…
“Despre disponibilitate? Eu sunt dispus sa primesc, dar tu ce ai de oferit? Si de ce sa te cred? Stii bine ca nu te voi crede, am fost deja mintit de atatea ori. Am crezut de atatea ori. Sunt cinic, sunt ironic si sunt flegmatic. Nu insista!” – mi-a plăcut stilul direct…
Merci, Cristi.
Ai preluat”disponibilitatea”, mulţumesc.
Ţi-a iesit de minune.
Felicitări!
O zi frumoasă şi…disponibilă!
Eu iti multumesc… Un weekend cat mai fain si tie.
Am un mic amendament : nici macar o clipa nu mi-am zis ca as fi fost un copil prost datorita disponibilitatii de a iubi pe care am avut-o in adolescenta. Pentru mine, prima iubire a ramas si cea mai mare. Si poate unica.
Padure fara uscaturi nu exista si nici nu se face primavara cu o floare. Dar felicitari! Esti intre fericit. Si ma bucur pt tine. Sincer.
exista acela care nu se trezeste niciodata si ramane disponibil pentru totdeauna – i se va da si un titlu : IDIOTUL
exista acela care se trezeste la un moment dat si care cere cel putin atat cat da sau cat a dat – NEGUSTORUL
exista cel care nu a dormit niciodata, care mereu a luat si a luat, n a dat la nimeni nimic – INOCENTUL
Excelenta completarea ta. Merci, armin.
Sunt cinic, sunt ironic si sunt flegmatic.
asta pana la un moment dat, cand ofer si eu, dar nu oricui, ci unuia mai special 
^ same here
Asa e frumos, sa nu tii numai penjtru tine ale
Am impresia ca si tu ai preluat “disponibilitatea” din alta parte, am preluat-o si eu mai departe, sub alta forma…
Nu te gandesti ca, la un moment dat al existentei tale, chiar ar putea sa ti se ofere “the real thing”, si tu, in blazarea ta, sa-i intorci spatele ?
Cu prietenie…
Am citit pe fuga “disponibilitatea” ta si mi-a placut. Nu am reusit sa o si comentez, dar imi voi face timp cat de curand.
“Sa vina, naibii, potopul! Si sa darame zidurile! Ca noi nu suntem in stare!… Noi doar le ridicam…“
Da… Disponibilitatea. Unul din paradoxurile care ne duc la zid. Fiindca am uitat de mult alt mod de a trai. La zid, de zeci de mii de ori… Pana cand in fine ne dam seama ca am ridicat noi insine zidurile, crezand ca am avea ceva de aparat… Haaa! Paradoxul face sa trecem de zid, sa le lasam caderea libera ori sa le strapungem (fiecare dupa stil…) cand realizam, in sfarsit, ca nu mai avem nimic de pierdut. Nimic… A, cu o singura exceptie: timpul. Timpul vietii noastre. S-a dus, pana am prins noi șmecheria. Aceea ca nu am avut ceva de aparat, deci nimic de pierdut…
Ni se face o mare favoare cand suntem loviti mai tare de zid, mai ales cu capsorul… Poate pricepem si incepem sa traim!
O zi de mare disponibilitate sa ai, cu mult timp bine trait!
Si unul dintre cele mai faine comentarii!… Bun venit pe blog, Mikka.
Bine te-am gasit! Am incercat si eu, acolo… E undeva o intelegere si a vrut sa zica si ea ceva…
Aștept insa, pe cand iti va fi cel mai bine, sa zici despre partea a doua, amintita in titlu. Aia cu despre Iubire. Va fi, sunt sigura, ceva cu multe artificii, de-alea de pe cer…
Pentru ca povestirea de acum are ceva, dar sunt iluziile, nu Ea… Imi doresc sa vad artificiile, pe cer… Voi sti ca ai scris despre Ea.
O zi superba sa ai! Azi e viiiineeeri!
Mikka, artificii la mine nu prea cred ca vei vedea. Nu zic ca nici nu vor exista vreodata, dar linistea mea e oricum tulburata de focurile de artificii ale altora. De ce sa tulbur si eu?
O saptamana excelenta!