La limita absurdului – II – fetish

– … Si chiar iti doresti sa fii la dispozitia mea? Esti sigur? Mai reflecta…


– Greu… Asa ca… De ce nu?
– Inca iti mai acord sansa sa te razgandesti…
– Sa indraznesc sa intreb… la ce m-as putea astepta?
– Ai vreo asteptare anume? Sau te lasi pur si simplu? Vezi? Ti-am oferit alternativa…
– Multumesc. Raman dator. Optez pentru varianta a doua… Asa ca… Ce imi ramane de facut?
– Pai… Ramane la latitudinea ta… Stiu sigur ca esti obiectiv si vei compensa in mod corespunzator.
– Eu am ales. Ma las… Asa ca in continuare nimic nu mai e la latitudinea mea.
– In aparenta tu vei fi cel… “chinuit”, iar in esenta tot greul cade pe mine…
– Dar si esenta de care zici… tot aparenta poate fi…
– Nu poate fi. Chiar este, spuse ea zambind in colturile buzelor abia perceptibil.
– Stiam eu ca tot in avantaj vei iesi…
– Bag de seama ca deja nu te mai pot surprinde… Incepi sa ma “patrunzi”?
– As vrea eu… sa fiu atat de profund pentru a te ”patrunde”. Deocamdata sunt ca un catel in zgarda. Care nici nu stie ce sa faca, dar nici daca va fi macar bagat in seama…
– De ce? Din cauza zgardei?
– Mai degraba datorita persoanei de la celalalt capat al zgardei…
– Cum te influenteaza acea persoana? Ce impact are asupra-ti?
– Ma face sa ma simt mic uneori si nesemnificativ pe langa ea… Dar totodata imi antreneaza imaginatia si gandirea intr-un mod… cu totul aparte…
– Se pare ca exista participare in ambele sensuri si – ceea ce este esential – este si o compatibilitate a ideilor… Cred…
– Sa inteleg ca tot asa ma vezi si tu? Ca pe un catel in lesa? Si tot mic si nesemnificativ? Si insignifiant? Sau?…
– Nu, nici pe departe… Insa daca nu am intervenit asupra celor spuse de tine in acest sens… A fost numai o chestiune psihologica. Am asteptat sa vad cat poti rezista in postura in postura aceea pe care ai incercat in mod fortat sa ti-o atribui.
– Dar sunt la numai un pas de a accepta comenzi. Gen culcat, sezi, sluj, aport…
– Ma vezi pe mine in ipostaza unui general kgb-ist care sa impuna reguli? Si ordine?
– Sincer, nu… Dar te vad in ipostazaunei femei care stie sa ceara si sa obtina. Sau chiar mai mult… Sa obtina fara sa ceara…
– Cea de pe urma se pliaza cu adevarat pe… ceea ce sunt eu…
– Pe mine pana acum m-ai obtinut…
– Oare? Spuneai ca nu iti place sa te joci cu cuvintele…
– Si… M-ai vazut jucandu-ma?
– Sa fi fost numai o senzatie de-a mea?!
– Destul de probabil… Ce alte senzatii mai ai?
– Cred ca… incepem sa ne implicam nepermis de mult.
– Oau! Pui suflet?…
– Cam da, recunosc. Tu nu?
– Imi cer scuze daca intrebarile mele sunt prea directe.
– Nu, chiar agreez stilul…
– Multumesc… Iar raman dator…
– Iar tu te-ai sustras in a-mi raspunde.
– Eu nu imi implic sufletul. Eu ma implic… numai pe mine…
– E cam contradictorie afirmatia ta. Sufletul nu-ti apartine? Sau poate… e dat… si atunci inteleg.
– ???
– Sufletul… e o parte din intreg…
– Iar intregul include… E format din mici parti, nu? Tu – esti intregul… Sufletul – o particica din tine…
– Sunt doua parti mari si late… Trupul si sufletul…
– Ei! A fost o exprimare eufemistica, recunosc. Dar nu! Sufletul, o parte. Eul, a doua.
– Si eul ce include?
– Mintea, rationalul…
– Intr-un cuvant creierul?
– Da.
– Dar… nu face parte din corp?
– Deci sunt trei parti. Trupul, sufletul si eul?
– Probabil… Prea complicat pentru mine…
Si am inceput amandoi sa radem…

– Stiam eu ca esti profunda si complexa.
– Nu sunt… De fapt e numai o iluzie… Zi-mi un banc ca discutia a devenit deja greoaie si sa mai aeram putin atmosfera…
– Bula mergea pe cal si deodata a cazut… De ce?
– Nu stiu… Forta gravitationala?
– Nu. S-a terminat calul…

Si iar am izbucnit amandoi in ras…
– Nice…
– Merci. S-a mai aerat?
– Se simte, nu?
– Nu stiu. Oricum… Ai observat cred ca eu am mereu acelasi zambet tamp intiparit pe fata…
– Da, l-am remarcat… E cat vorbesti cu mine sau in genere?
– Nu ai nevoie de raspuns la intrebarea asta…
– De ce crezi asta?
– Nu pot merge prea departe uneori din lipsa unor date… Dar parca zambesti inca de cand te-am intalnit… Sa iti marturisesc ca eu ma abtin sa nu zambesc la fel ar fi un non-sens…
– Atunci nu marturisi. Dar merci.

3 Răspunsuri to “La limita absurdului – II – fetish”

  1. trupul, sufletul si eul … cati din noi le au pe toate trei oare?

  2. Prea putini… Eu ma chinui cu primele doua si nu imi iese intotdeauna

  3. Care dintre noi gaseste echilibrul intre ele? Ca de avut le avem de la facere…Daca cineva sau ceva ti-ar da posibilitatea sa traiesti la infinit viata asta? Sau daca ai alege sa traiesti ce ti-ai dorit sa traiesti si nu ai avut curajul?
    Unde te situezi?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: