Secretul longevitatii: nu tu sot, nu tu regrete, mancare putina

Rita Levi-Motalcini, fantastica laureata a premiului Nobel pentru medicina din 1986, astazi in varsta de 100 de ani, isi dezvaluie secretele longevitatii.

Rita Levi-Montalcini este expert in neurologie. A fondat Institutul European de Cercetare in Neurologie din Roma acum cinci ani si si-a sarbatorit a 100-a aniversare nu cu o petrecere, ci cu un seminar la primaria Romei pe Dealul Capitoliului, intitulat „Creierul in sanatate si boala”, cu participanti din toata lumea.

Chiar ea a tinut discursul de inceput. „Creierul are doua emisfere. Una dintre ele, arhaica, guverneaza emotiile si instinctele, iar partea tanara, responsabila cu capacitatea de a gandi. Astazi, creierul arhaic tinde sa domine. Aceasta este cauza tuturor tragediilor precum Holocaustul si pune punct umanitatii astazi. Aceasta este partea din creier care ne-a dat jos din copaci, dar este cauza tuturor dezastrelor si a marilor pericole pentru planeta noastra. Aceasta emisfera duce rasa umana la disparitie. Sfarsitul este aproape”.

Tatal a fost persoana care in copilarie i-a dominat toate actiunile. Si pentru ca a simtit ca si mama ei a fost dominata, Levi-Montalcini nu s-a casatorit niciodata. „Am decis ca nu ma voi marita niciodata si m-am tinut de cuvant. Nu am vrut sa fiu pe locul doi, precum mama mea, pe care o adoram. I-am spus tatalui meu ca nu vreau sa fiu doar sotie si mama.”

Cum sa traiesti 100 de ani

Daca vrei sa traiesti o suta de ani, poti urma rutina lui Levi- Montalcini: trezeste-te la ora 5 in fiecare dimineata, mananca doar o data pe zi. La pranz, mentine-ti creierul activ si mergi la culcare la ora 11.

„Cateodata imi permit un bol de supa sau o portocala seara, dar cam atat”, spune ea. „Nu ma prea intereseaza nici mancarea, nici somnul”.

Secretul, spune ea, este munca. Profesoara inca merge in fiecare dimineata la laboratorul sau pentru a supraveghea echipa sa de cercetatori exclusiv feminina cum lucreaza la studiul pe celulele creierului. Dupa-amiaza merge in cealalta parte a orasului, la fundatia sa, pentru a strange fonduri menite a ajuta femeile africane sa invete.

Incearca sa „incurajeze tinerii sa aiba incredere in ei, dar si in viitor”. L-a admirat pe Papa Ioan Paul al II-lea, dar nu este religioasa: „Ii invidiez pe cei care cred in Dumnezeu, dar eu nu pot. Nu pot crede intr-o zeitate care ne rasplateste si ne pedepseste si care vrea sa ne tina in mainile sale. Dar ceva din noi supravietuieste si dupa moarte. Mesajul nostru. Actiunile, gandurile noastre felul in care lumea isi aminteste despre noi”.
Nu toti oamenii ar trebui totusi sa traiasca pana la 100 de ani, chiar daca acest lucru este biologic posibil. „Nu, nu este suficient spatiu. Daca am trai toti pana la 100 de ani sau mai mult, nu ar mai fi spatiu pentru nou-nascuti”.

„Viata nu m-a tratat deloc rau. Sunt o femeie fara regrete si cred ca si fara pacate grave pe constiinta”. Se plictiseste vreodata de viata? „Niciodata”.

„Incerc sa uit ca am facut 100 de ani, nu am nici un merit pentru asta. Secretul vietii este sa continui sa gandesti si sa te opresti sa te gandesti doar la tine”.

„Sunt indiferenta in fata mortii, care imi va afecta doar corpul. Va ramane ceea ce am realizat, munca pe care am facut-o de-a lungul vietii. Nu mori in momentul mortii fizice. Nu conteaza cand mor, ci sa traiesc senina si rationala”, incheie Motalcini.

Sursa – Romania Libera. Citeste aici articolul integral.

17 Răspunsuri to “Secretul longevitatii: nu tu sot, nu tu regrete, mancare putina”

  1. asta o fi secretul longeviatii ei…sau poate doar un bun bagaj genetic a tinut-o in viata atatia ani…

  2. Interesant articolul ăsta despre longevitate. Eu sper să trăiesc exact atât cât mi s-a fixat pe „hard”, dar cu o poftă de viaţă permanentă…

    • Nu stiu daca poate fi vorba de ceva fixat dinainte. Cred ca durata de viata (chiar si a unui „hard”) depinde de cat si mai ales cum este intrebuintat.

  3. mariajul scurteaza viata, hi, hi, hi…
    Vaz si eu (monstruos de bine). Cele mai multe casnicii sunt de tot cacatul… nu sunt altceva decat surse de stres, de umilinta, de frustrare. Si functioneaza pe principiul „rau cu rau, da’ mai rau e fara rau”.
    Din punctul asta de vedere, o tentativa de supravietuire stresului de cuplu oficial ar fi ca oamenii sa se casatoreasca, dar sa locuiasca separat…
    Sau cel putin, daca impart un spatiu comun, macar sa aiba suficienta intindere de la o margine la alta, sa se faca nevazuti unul din ochii celuilalt, cand incep sa se calce pe bataturi…

    Pe de alta parte intimitatea e un lucru grozav… iar intimitatea care se castiga in timp e si mai si. Din pacate, nu multi au parte de asa ceva. Dar tind sa cred ca asta se intampla tot din cauza ego-urilor noastre exacerbate….
    „Nu am vrut sa fiu pe locul doi” – hi, hi, hi… e si asta o forma de a spune „am vrut sa domin eu” … De ce oare nu s-o putea gasi o solutie democratica, sa se conduca alternativ pe mandate de 2 ani sau 6 luni, de pilda ?!🙂

    Haide, casnicia nu e un lucru asa de fioros, tot noi oamenii reusim performanta sa o transformam in asa ceva…
    Eu am intalnit si oameni care la 30 si… (altii la 40!) de ani, dupa ce s-au luat, se simt bine in aceeasi „cusca”… rad, glumesc si li se lumineaza ochii de drag cand se vad unul pe altul… se poate si asa…
    Adevarat e ca pentru cei mai multi dintre noi asta va ramane o iluzie. Dar asta nu inseamna ca mariajul fericit, implinit nu exista… si nu inseamna ca nu ar trebui sa mai luptam sa avem parte de asa ceva, multumindu-ne sa maraim scarbiti si autosuficienti: ei, da vise!

    Stii ce cred? Ca trebui sa fim cinstiti cu noi insine. In orice postura am fi.
    Cea mai mare prostie mi se pare sa transformi intr-un mariaj o relatie care nu are suficienta substanta pentru asa ceva… asa cum o alta este sa incerci sa tii artificial in viata un mariaj care a sucombat de mult…
    Fireste ca e greu sa fi asa de vertical, hm, cum sa zic…
    Si cu cat trece timpul, cu atat e mai greu… devii din ce in ce mai sceptic… mai dispus compromisului decat luptei… si compromisul, compromisul – alta poveste… si compromisul e necesar, dar pana unde?!

    • Dar sa ramanem fideli principiului „make love, not children!” nu o fi bine?😀 Ca mai simplu este sigur…

      • Mie uneia imi e cam frica de ce inseamna sa aduci un copil pe lume in ziua de azi. Nu de maternitatea „fiziologica” imi e frica. Ci ca nu as putea sa fiu un parinte indeajuns de bun. E o lume hoatica, socanta, infiorator de imprevizibila… Un copil?! Doi? Noua?! Astea sunt decizii care se iau dupa indelunga chibzuinta si doar daca amandoi partenerii vor si sunt in stare nu doar fizic, ci mai ales emotional! …altminteri, na, ajunge un factor de stres si de erodare a relatiei, desigur…

  4. Oricum multi spun ca am ingera mult mai multe calorii decat ar fi normal; la chestia cu casatoria insa nu stiu ce sa spun, oricum ideea merita un pic de atentie. Femeia a facut ce i-a placut si a facut-o cu pasiune… mare luceru in ziua de azi.

    • Fiecare om are regrete pe care nu o sa le recunoasca niciodata public, biliv mi. Care idee merita un pic de atentie? cea cu happy marriage?🙂
      De acord, foarte fain ca a facut ce a vrut cu pasiune…

      • Oricat de mult as fi impotriva singuratatii, inca mai cred ca nu casatoria intregeste o relatie sau te face fericit. De asemenea nici lipsa ei nu asigura fericirea, poate chiar din contra. Depinde de modul in care este construit fiecare si de experientele fiecaruia…

  5. Ba eu cred ca o casatorie poate completa in chip fericit o relatie… intr-unul din 1000 de cazuri!🙂
    Da, si eu sunt de acord cu tine , nici vorba sa fie casatoria in sine cheia fericirii sau a linistirii unui om…
    E vorba de cata substanta are relatia in sine dincolo de hartii si juraminte ceremonioase…

    Daca exista acea susbtanta ceremonia vine sa ii dea o forta a con-sfintirii…Dar asta e greu de inteles pentru cei care nu cred… e ca si cand i-ai vorbi unui orb despre culori… noi nu vom trai decat niste mici povesti de dragoste, sa ne consideram norocosi daca avem acces si la ele…
    nu glumesc deloc, deseori nici macar aceste mici iubiri nu se mai pot trai in lumea de azi incarcata de egocentrism, daramite iubiri mari. iubirile mari sau eterne sunt povesti! Literatura! Filme! Nu viata! E si asta o forma de manipulare care ni s-a aplicat pe creier riguros: E vorba de programul de des-vrajire/ demitizare, so on and so forth. Dar normal, in locul unui mit s-a pus un altul… cum ca asta-i implinirea in viata: impacarea cu propria mediocritate mai ales in zona afectiva… asa-i normal sa fii omule, sa iti doresti intotdeuna altceva, sa zbori din floare in floare, dormi linistit…nu te mai gandi, ca ar putea fi altfel…hombre, chestia aia cu femeia pe care o simti ca facand cat toate femeile sau tu, mujer, trebshoara aia cu barbatul in afara caruia altul nici ca iti mai trebuie sunt povesti!

    • Dar nu e asa? Nu suntem mediocrii afectiv? Ai intalnit dragostea aia mare care sa dureze mai mult de… 2-3 ani sa zicem?

  6. Eu nu am intalnit-o inca. Dar am intalnit oameni care la 20, 30 , 40 de ani dupa ce s-au luat se privesc cu drag , se ating cu drag… ii vad, ii simt… li se lumineaza ochii cand intra unul in camera unde e celalalt… chestiile astea nu(mai) sunt jucate de amorul artei dupa 10 ani de convietuire , ochii nu mai mint… nici atingerile nu mai mint…Ca unii mai joaca teatru, asa ca sa impresioneze ei lumea, e altceva, dar daca nu esti chiar asa de dobi si privesti atent poti sa deosebesti teatrul de impulsul natural… Io nu stiu ce fel de oameni ai in preajma de nu ai intalnit exceptii d-astea fericite… chiar nu le-ai intalnit sau nu vrei sa le vezi, nu vrei sa accepti ca ele exista?! Te-ar durea cam tare existenta lor, nu?!

    Suntem mediocri afectiv pentru ca asa am fost invatati sa fim… de parinti, de majoritatea cunoscutilor nostri, si cel mai mult de propria comoditate si de propriul egocentrism!

    Ne e mai moale sa ne complacem in mediocritatea generala decat sa luptam sa devenim exceptiile exceptionale :)…Scepticismul e mai comod decat increderea…

    Crezi ca pe mine nu ma macina scepticismul? Crezi ca sunt o naivutza cu fluturasi in cap… crezi ca nu ma simt si eu ispitita sa cred ca nici o relatie nu va deveni o iubire de-o viata, fiindca asa e omul, un animalutz ratacitor… Nu, dom-le, am si eu aceleasi angoase… dar incerc sa lupt impotriva lor, sa dau o sansa fiecarei relatii, sa nu gandesc „asa e in general la toti , asa a fost de fiecare data pana acum si asa trebuie sa fie si in cazul asta”… E o prostie sa gandesti asa… Dar asa suntem invatati sa gandim si asa trece si viata noastra…
    Hranita de scepticism in loc de incredere, de fatalism in loc de speranta, de frica in loc de indrazneala, de ratare in loc de implinire… Si stii de ce?! Pentru ca noi alegem asa…

  7. Mda, Simona… Cred ca esti o naivutza plina de fluturasi (sic). Si zic asta pentru ca pana acum vreun an am fost una din acele exceptii de care pomenesti tu. Efectiv ni se lumina chipul cand ne uitam unul la celalalt si totusi relatia noastra era stricata pe dinauntru. Ni se lumina chipul sa il vedem pe celalalt, sa vedem ca e ok, ca ne zambeste…

    Probabil ca si acum aceeasi lumina ne-ar strabate daca ne-am intalni. Si cu toate astea nu mai suntem impreuna. De ce? Tocmai pentru ca am refuzat sa fim mediocri…

    Imi cer scuze daca am fost prea dur in exprimare la inceputul comentariului, dar nu am putut sa nu ma leg de expresia ta cu „fluturasii”😛

  8. E cel mai bun lucru sa refuzi sa fii mediocru.
    si eu as face la fel, mai ales intr-o relatie intima.
    Dar ce legatura are asta cu puterea de a spera, de a o lua de la capat?! De ati defini singur idealul, nu manipulat de unul si de altii?! Asta e concluzia ta?! Ca trebuie sa ne impacam cu mediocritatea noastra afectiva?! Esti sigur ca e concluzia ta?!
    Ai cam obosit, asa-i?!
    Of, of, of, te-a incalecat tarfa asta de viata…
    si te-a epuizat…
    Ai, ai, ai! Saracutzu’ de tine…
    Imi cer scuze pentru expresia cu „saracutzu;”
    Da mi-a tasnit involuntar… ma ierti, I humbly beg you!!!

  9. :))) Imi plac revolta si prospetimea care ies din randurile tale. Poate ca am imbatranit…

    Nu imi place sa ma complac in medicritate, dar nici sa visez la cai verzi pe pereti. Daca vor aparea, vor fi bine veniti, dar daca nu… Macar voi avea multumirea ca nu m-am complacut si… Cam atat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: