In prag de razboi ROMANIA incotro?

Cu Moldova de peste Prut, UE are relatii speciale de colaborare definite in cadrul Parteneriatului Estic. Si tot Moldova, prin vocea celui care inca ii este presedinte, se adreseaza oficial autoritatilor europene, somandu-le sa-l cheme la ordine pe individul periculos, Traian Basescu. Mai mult, acelasi Voronin informeaza tot pe cai oficiale ca asupra tarii sale au fost declansate atacuri informatice intense, iar mai mult de 80% dintre ele provin din Romania. Dar le orchestreaza altcineva. Pana la noi nu au ajuns si informatii privitoare la cine organizeaza aceste atacuri, dar fum fara foc se zice ca nu iese.

Raspunsurile Romaniei? Lipsesc cu desavarsire.

Presedintele Ucrainei ne arunca praf in ochi si ne da teme de meditatie. Astfel, Viktor Iuscenko a declarat recent ca Ucraina va elimina “simbolurilor si insemneleor ce amintesc de trecutul si de dominatia sovietica”. S-ar parea ca in privinta ucrainenilor putem fi linistiti: nu se dau cu rusii.

In acelasi timp insa premierul rus Vladimir Putin sugereaza occidentului ca nu are ce cauta in relatiile dintre tara sa si “mica Rusie”, facand referire explicita la Ucraina. “… Nimeni nu ar trebui lasat sa intervina in relatiile dintre noi. Aceste relatii au fost intotdeauna treaba Rusiei”, mai spune el, lansand parca un ultim avertisment adresat Occidentului de a nu se mai amesteca in Ucraina, o tara cu legaturi istorice si culturale atat de profunde cu Rusia, incat Kremlinul o considera in sfera sa de interese. Iar acest lucru nu este decat absolut firesc daca luam in consideratie ca singurul gazoduct care aduce in Europa gaz rusesc, trece tocmai prin aceasta “mica Rusie”.

Totodata, Moscova este in dezacord si cu Parteneriatul Estic, care are scopul de a aprofunda relatiile economice si politice cu sase foste republici sovietice, inclusiv Ucraina. La forumul UE-Rusia, presedintele Dmitri Medvedev a spus ca oficialii europeni nu l-au convins ca proiectul nu afecteaza interesele Rusiei.

Bucurestiul, prin vocea presedintelui Traian Basescu, declara astazi in cadrul aceluiasi forum ca intre Uniunea Europeana si Rusia exista „chestiuni” ireconciliabile: „Marile probleme ale cooperarii cu Rusia se regasesc insa in al doilea palier, care este cel al vecinatatii comune ale Europei de Est si a Marii Negre. Aici intalnim chestiunile ireconciliabile precum recunoaşterea unilaterala de catre Rusia a independenţei Abkhaziei şi Osetiei de Sud. Tot aici avem şi paralelismul proiectelor energetice, ca si reticentele Moscovei cu privire la sinergia Marii Negre si mai nou cu privire la parteneriatul estic”. Despre sutele de moldoveni care dorm in strada la Bucuresti pentru a depune actele in vederea obtinerii cetateniei romane, nu ne spune in Romania nimeni nimic.

Aflam insa de la agentia de stiri de peste Prut, DECA Press, ca sute de basarabeni dorm in fata Directiei pentru cetatenie din Bucuresti. Iar ei cica ar sti de la noi… Si tot de la ei aflam ca numarul cererilor a crescut de zece ori in ultima luna, asa ca Directia pentru cetatenie isi va dubla numarul angajatilor incepand de… astazi.

Si tot de peste Prut aflam ca Republica Moldova fost marti subiect de discutie la Adunarea Parlamentara a NATO, care a adoptat si o declaratie in acest sens. In documentul adoptat, s-a declarat preocuparea fata de “situatia politica tensionata din Republica Moldova dupa alegerile din 5 aprilie 2009” si s-a declarat ca se asteapta ca „dialogul dintre Guvern si opozitie, precum si cel dintre fortele politice si societatea civila sa fie „real, efectiv si transparent”.
Totodata, s-a solicitat Guvernului Moldovei „sa respecte drepturile omului si libertatile fundamentale pe care Republica Moldova s-a angajat sa le aplice, inclusiv prin aderarea la Parteneriatul pentru Pace”.

Se naste o intrebare tot mai fireasca: Romania incotro?…

In aprilie 2008, cotidianul Kommersant a relatat cum i-a vorbit Putin, la summitul NATO de la Bucuresti, despre Ucraina presedintelui american George W. Bush : „Nu intelegi, George, ca Ucraina nici macar nu este un stat. Ce este Ucraina? O parte din teritoriile sale sunt est-europene, dar cea mai mare parte sunt un cadou de la noi”.

Surse:
ziua.net
realitatea.net
Deca Press
Ziarul de garda

5 Răspunsuri to “In prag de razboi ROMANIA incotro?”

  1. Nici nu stiu daca zbaterea asta mai merita. Poate pentru orgoliul nostru national, fara sa supar pe nimeni, pentru senzatia de a fi romani intregi si unitari….

  2. Da, probabil ca e doar un dulce drog…

  3. Cu opinteli, mai cu milă, mai cu dor, cum se spune, România noastră merge într-o direcţie necunoscută. E din ce în ce mai rău, oamenii sunt nemulţumiţi, circul electoral continuă. În arenă, tot noi, pe post de clovni…

  4. Da, la vremuri noi, tot noi!…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: