La limita absurdului III – dialoguri in afara vaginului

Niste bandaj se poate? Am intrat in plin in usa inchisa si… imi curge sange. Din nas… Macar asa pe sub usa

Se poate. O mana calda pe o compresa rece. Vrei?

Cum as putea sa refuz asa ceva? Normal as zice… Vreau. Apoi as striga mai tare… VREAU!… Apoi as urla in disperare. VREAAAUUUUUUUU!!!….!!!… Apoi m-as face mic. Mic mic, atat de mic precum m-as simti in deznadejdea mea… Si as implora…

Te-as auzi. La inceput, m-as uita in jurul meu. De teama. Ca nu cumva sa nu fie vorba de mine. Poate strigi pe altcineva… Mi-ar fi rusine sa gresesc. Of… O situatie penibila din care nu stiu cum as iesi. M-as baza, in toata spaima aia, pe elegantetea ta. Asa ca probabil si daca gresesc si strigi in alta parte… M-ai scoate din incurcatura.

Scumpa doamna, nobletea cuvintelor tale si faptul ca o asemenea lady mi se adreseaza tocmai mie… Nu pot decat sa ma oblige.

La ce poti fi tu obligat? La nimic.

Sa raspund cu tot ce am mai bun…

… Dar faci in asa fel incat sa para ca sunt cea mai minunata desi…. of… Nu. Nu ar trebuii sa iti spun. Desi cred ca deja stii. Nu sunt minunata…

Sa ofer ce pot mai bun. Sa incep sa fiu cu adevarat un gentleman… Sa nu mai fiu eu ala mic, care se rasfata de unul singur in coltul lui, uitat si nebagat in seama… Si singur, plin de ura… Pentru toata lumea… Sa incep prin a ma ridica, a ma inclina usor si a-ti cuprinde mana… Intr-o sarutare… Sarutare muta, minunea mea…

Ma intreb ce se ascunde in spatele acestor cuvinte ale tale. Dar acum stiu… Ceva mai mult decat un rasfatat, decat un copilandru… Esti tu si felul tau de a fi… E minunea pe care o are fiecare om, doar ca in mod diferit. Sarutarea ta muta ma face sa iubesc doar ce e minunat in oameni… Da-mi acea sarutare, asa cum numai tu stii. Si lasa -ma sa privesc in profunzimea gandurilor tale…

Iti sarut mana… Si aproape ca nu indraznesc sa imi lipesc buzele de asa minunatie. Inchid ochii… Usor iti ating pielea ca de matase. As respira, dar in asemenea momente… la ce bun?… Simt cum o caldura imi cuprinde tot trupul. Ma umple… ma inunda… Ridic capul. Iti lipesc mana de zeita de mine. De pieptul meu… O ador… Te privesc pierdut, te privesc in ochi… Esti un vis? Sau esti aieve?…

Nu am simtit… Cand mi-ai lipit mana de trupul tau, eram deja pierduta… In ochii tai… In gandurile tale… Si in dorintele mele… M-am trezit acum. Sub palma mea simteam bataia inimii tale… Zambesc. Realizez pozitia in care nu as fi ajuns in mod normal. Si ma intreb defapt, cum am reusit sa sparg gheata obisnuita a caracterului meu… Hmm… Da. Doar tu esti cel vinovat. Vai… Din nou caut vinovati pentru sentimentele mele? Te privesc… Si – fara sa iti vorbesc – te implor… Sa ma ajuti . Sa scap din capcana rautatilor mele…

Da, sunt vinovat… Vinovat si eu de singuratatea mea… Si de cautarile mele de o viata parca… Vinovat de nefericirea mea, de neputinta de a gasi acea persoana. De neputinta de a vedea ce e mai bun in ceilalti… vinovat de a fi fost gata sa calc peste cadavre in orbirea mea.
Da, stiu…. Inteleg si vreau sa citesc asta in ochii tai. Dar cine sunt eu sa stiu? Si sa pot… ceea ce tu insuti nu poti?

Vinovat!… Eu si numai eu. vinovat sa fi deschis in sfarsit ochii. si sa fi intalnit atata delicatete in aceam mana intinsa cu o compresa rece… Un vis…
O realitate…
Atata gingasie…
Atata dorinta inchisa…
O speranta… Atata bunatate… TU

Cata dezamagire… imprevizibila… De unde bunatate? Crezi in iluzii… Nu sunt buna… Sunt rea! Sunt… nechibzuita… Si poate vulgara… Atinge-ti buzele de locul unde era iluzia bunatatii mele. Te va durea… Nu e decat egoism. Sfidare a lumii acesteia… Nu stiu nici eu… Cine sunt, nu stiu.

Niciun om rau nu isi recunoaste rautatea. Nechibzuinta e in noi toti. Sa ma doara… Si voi fi bucuros de asemenea durere. Bucuros sa o simt… Si sa o port in mine oriunde. Peste tot pe unde ma vor purta pasii…

Cine esti?… Sau nu!… Nu imi raspunde…

…Fericit ca v-am intalnit, pe tine si aceasta durere… fericit ca te-am gasit. Fericit ca am descoperit atata bunatate si atata noblete… Intr-o fiinta care credea ca a si uitat aceste cuvinte… Nu mai stia parca nici sa se bucure… Dar de fapt stia… Si de fapt doar refuza. Se refuza pe sine siesi. Se refuza celorlalti… Si renega o lume intreaga parca.

Uneori parca te-as cunoaste… Alteori… Parca nu esti tu.

Eu sunt acum doar un „biet” fericit… Dar FERICIT as putea spune. Si te voi purta in mine. Iar caldura ta o voi purta in suflet. Si ma voi fi incalzit tot de la asa minunatie…

Lumina din ochii tai ajuta sa isi gaseasca drumul sufletul meu… Spre locul in care ai asezat tu nobletea, sa stii ca de fapt ea e in tine. Tu… Esti acolo… Stiu ca te voi gasi… de cate ori voi uita ca exista fericirea… Vino cu mine sa calatorim acolo unde piciorul meu nu poate ajunge…

Aici voi fi… Si de cate ori vei vrea sa ma porti in a ta calatorie, voi fi fericit sa te insotesc. Iar atunci cand vei pleca… Atunci voi fi fericit sa privesc urmele pasilor tai…