La limita absurdului – Ganduri de plaja

Imi faceam loc cu varful degetelor in nisipul cald…

Fac asta in timp ce te privesc… Ochii imi aluneca de-a lungul corpului tau. Esti in picioare, cu ochii strabati zarea… Oare ce zaresti acolo in deparatari? Zaresti ceva?… Valurile iti mangaie picioarele. Apoi se retrag….
Iti tii mainile barbateste. In buzunarele pantalonilor. Stai asa, fara sa te misti. Te privesc si ma intreb. Ce o fi in mintea unui barbat singuratic?
Nu sunt departe de tine. Nu te cunosc si nici nu vreau sa stric farmecul. E foarte devreme, iar plaja e pustie. Doar tu… Un strain… Si eu… O straina… Si marea… Se aud pescarusii…
As vrea sa vii cu mine la cules de scoici. Sunt in stare sa stau o zi intreaga la adunatul scoicilor. Pana ametesc din cauza valurilor… Si sa ma sprijin de tine, sa te privesc in ochi, atunci cand mainile tale or sa imi sustina mijlocul.
Te privesc. Si incerc sa te fac sa intelegi ca iubesc soarele. Vreau… Sa simt valurile cum imi mangaie corpul… Alaturi de tine. Zambesti.

Iar mangaierile date de valuri sa se completeze cu mangaierile ce iti vor fi date de buzele mele…

Ma intelegi. Cu toate astea, incerci sa ma faci sa inteleg ca refugiul nu e decat provizoriu. Simt protectia din zambetul cu care ma privesti. Ma alint. Si ma foiesc in bratele tale…

Ti-as cuprinde o manuta in palme si as saruta-o… Apoi un piciorus…

Ne sarutam. Iti simt caldura buzelor. Sunt derutata. Dar nu pot sa ma retrag. Nu… Nu vreau… Nu pot… Ce mai conteaza?…

Se poate sa ramanem vesnic inlantuiti? In aceste sarutari? Sa suspendam timpul? Sa ma daruiesc tie si sa fiu numai al tau? Si momentul sa devina vesnicie?…

Sa mint? Nu imi place. Sa iti spun adevarul? Nu imi doresc nici eu adevarul, cum sa il spun altcuiva?…

Adevarul iti apartine. Si e in tine oriunde te-ai duce si orice ai face. Iar adevarul asta intr-adevar nu poate fi schimbat dupa bunul plac. Poate fi insa ajustat pe alocuri. Cred eu…
Poate ca nu ai chiar viata pe care ti-o doresti. Poate ca simti uneor ca nu e a ta viata asta. Ca ai vrea sa scapi, dar nu poti… Dar nu cred ca nu iti poti gasi si cateva momente de bucurie. Sunt momentele tale, e bucuria ta. Este viata ta…
Eu… Sunt in perioada in care imi schimb adevarul. Tocmai pentru ca nu mai vreau intuneric. Vreau lumina. Si bucurie. Si… viata. Da! Si viata! Dupa ani de zile in care m-am straduit sa ma mint singur… Ca este bine asa. Si ca e fireasca bezna. Si ca e fireasca tristetea continua si din ce in ce mai accentuata parca… Si ca e firesc sa zambesc resemnat… Si sa nu mai rad…
Dar a sosit un moment in care am simtit ca nu mai pot merge inainte. Nu astfel… Si am deschis ochii mari si am privit in jur. Si am descoperit o alta realitate decat vazusem pana in acel moment.

Ma incalzeste gestul tau. Si acum sunt sincera. Ma incalzeste sinceritatea ta si cat de deschis vorbesti cu mine. Iarta-mi ca nu pot fi la fel ca tine.

Stii… unei fiinte deosebite nici nu ai idee cate i se iarta. Iar tu esti o astfel de fiinta.

Ma flatezi mai mult decat merit…

* * *

Si am deschis ochii si am privit in jur. Crunta usturime de ochi am avut atunci. Probabil a fost prima data cand vedeam. Cand vedeam cu adevarat si nu doar sa privesc indiferent in jur, fara sa observ nimic.
In primele momente cred ca m-am strambat tot. Asa ma dureau ochii. Si priviri amuzate se intorceau spre mine. Apoi am inceput sa zambesc. Eram asemeni copilului care iese in lume la inceputurile vietii lui si face ochii mari. Se minuneaza de cate zareste si se bucura totodata de toate aceste noutati din viata lui. Pentru ca in cele din urma sa se intristeze.

M-am intristat vazand chipurile oamenilor… Si m-am intristat intelegand ce se intampla.
M-am privit in oglinda si m-am mai intristat o data. Eram unul din acele chipuri de pe strada…

Gata!… Plec. La mare, da. Nu, nu imi vand casetofonul.

Nu stiu… Beau o bere cum ajung. Si ce daca o sa dorm pe plaja?