DOR Vs. SILA
(Trebuie chiar sa vrei ca sa citesti mai departe. De ce? De ce nu…)
– Spune-mi. Ce faci cand ti-e dor de tine?
– De mine? Mi-e doar sila. Ma impac insa cu mine atunci cand merg in natura… Cand traiesc natura. Dar atat de rar…
(Atat. Doar un exercitiu.)
This entry was posted on iunie 30, 2009 at 12:40 am and is filed under NOI, Virtual Insanity with tags absurd, amor, ANTISOCIAL, autocunoastere, barbati, cancer, cinism, curve, dorinta, fecioara, ganduri, intrebari, natura, nesiguranta, NOI, raspunsuri, traieste natura. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.
Blooooog 
iunie 30, 2009 la 5:59 am
cand mi-e dor de tine ma prefac ca nu imi pasa, caci daca as arata ca imi pasa as fi diferita in ochii tai…(e un raspuns acceptabil si credibil?)
iunie 30, 2009 la 6:22 am
E un raspuns interesant… Dar daca ai arata ca iti pasa, tocmai cuiva caruia ii pasa, cred eu ca nu ai avea ce pierde, ba chiar din contra. Abia ca te-ar aprecia pentru ceea ce esti si nu pentru ceea ce in mod fals vrei sa pari. E o parere numai, parerea mea. Si bun venit pe blog. 🙂
iunie 30, 2009 la 9:57 am
De mine nu mi-e nici dor, nici sila. Imi sunt complet indiferent.
iulie 1, 2009 la 6:48 pm
Acceptabila varianta ta
iunie 30, 2009 la 10:23 am
Nu mi-e dor de mine pentru ca sunt mereu cu mine. Si in ultimul timp imi plac din ce in ce mai mult. Ma iubesc foarte mult. Ma respect foarte mult. Vreau sa imi dau cele mai frumoase lucruri de pe planeta asta. Vreau sa imi fac o viata superba. Pentru ca sunt cel mai bun prieten al meu. Pentru ca nu ma mai intereseaza parerea altora, numai parerea mea. Pentru ca am suficienta tarie si incredere in binele meu inerent pentru a nu imi mai pasa decat de mine si de opinia mea. M-am impacat total cu mine. Nu eram impacat cu mine pentru ca credeam ca trebuie sa fie altii multumiti de mine ca sa am eu voie sa fiu multumit de mine. Nu trebuie sa fiu perfect si nu trebuie sa plac altora. Trebuie sa fiu eu insumi, credincios mie insumi. I-am scos pe toti din ecuatie si acum imi regasesc fortza proprie de a face ceva pe Pamantul asta (asta include si a face bine altora). Si de a-i face, poate, pe altii sa inteleaga ce vreau sa spun…
Suna a nebunie? Suna a eliberare?
iulie 1, 2009 la 6:50 pm
Poate in prima parte, comentariul tau suna a narcisism. Dar pana la sfarsit suna chiar bine.
iulie 2, 2009 la 5:09 am
Da, stiu ca asa pare. Numai ca, daca privesti cu luciditate, iti dai seama ca suntem cu totii victimele unui proces extrem de dur de spalare pe creier si tortura, prin care „binevoitorii” din jurul nostru, mama, tata, prietenii, profesorii, societatea au incercat sa ne conditioneze, dreseze si sa ne inlocuiasca trasaturile proprii de personalitate cu ceea ce cred ei ca e bine (nu stiu cine le-a dat lor dreptul asta). Si cand spun „tortura”, nu exagerez: chinuim ani de zile un copil de la nastere, pana cand il aducem in starea in care nu mai are incredere deloc in ce simte el si ce doreste, pentru ca mai mereu i s-a spus ca aproape nimic din ce face si ce gandeste nu e bine. Si daca se opune, il torturam fizic, il batem, il chinuim, il pedepsim, il santajam cu dependentza de noi, pana cand accepta orbeste tot ce i se spune (daca nici asta nu e MK Ultra, atunci nu stiu ce e). Si cand a abandonat lupta, suntem fericiti ca acum putem sa il deformam ca pe noi insine. Apoi ciclul se repeta. Si se repeta de mii de ani. Si cand un om e suficient de puternic sa sparga dresajul, face lucruri maretze care duc lumea inainte si noi ne minunam in fata lui.
Ei bine, m-am gandit ca enough is enough si am inceput sa lucrez la toate astea, incepand cu oribilul sentiment ca depinzi de parerea buna a celorlalti ca sa te poti simti bine (si asta o reminiscenta de la zeii supremi: Mama, Tata, Invatatorul etc; ei trebuiau sa fie multumiti ca sa putem si noi trai linistiti). Si sentimentul de eliberare e urias atunci cand iti dai seama ca singurul care conteaza in ecuatie esti tu. Si ca ai suficient bine innascut ca sa nu devii un monstru de egoism cand inlaturi acest reflex conditionat.
E mult de spus si nu se poate intr-un comentariu; dupa cum ai vazut, mesajul poate aparea deformat la prima citire, a-propos de narcisism.
iulie 2, 2009 la 5:20 am
Un singur aspect de lamurit: stiu ca mesajul meu de mai sus pare confuz si oarecum off-topic.
Insa, cand am citit „mi-e sila de mine”, m-am gandit ca nu are cum sa iti fie sila de tine in mod natural, este o auto-distructivitate care nu este prezenta nicaieri in natura, de exemplu. Cred ca un leu are o parere excelenta despre el insusi si probabil ca pana si un sacal se simte la fel de bine 🙂
M-am luptat si eu cu sentimentul asta si am realizat ca sila de sine este data de faptul ca nu corespundem unui set de criterii care nu sunt ale noastre, sunt ale celorlalti. Mi-e sila de mine pentru ca exista o diferentza intre mine si asteptarile celorlalti fata de mine (asteptari instilate cu grija in multi ani). Si atunci, logica mi-a spus sa abandonez setul de criterii. Deci, numai asteptarile MELE fata de mine conteaza si pe astea le am sub control.
Sper ca acum sunt mai clar. Oricum, imediat ce mi se infasoara niste cuvinte in jurul ideilor o sa scriu si eu un articolas pe tema si iti trimit link-ul, ma intereseaza parerea ta.
iunie 30, 2009 la 11:08 am
Buna intrebare…
Nu mi-e dor de mine, dar mi-e bine ca ma am. Ma simt bine cu mine in capul meu, cu mici exceptii. Am trecut prin multe faze pana sa ajung la o oarecare intelepciune fata de mine-insami. Sunt si momente in care ma urasc. Mai rare acum. Ma compar cu altii si imi trece. Nu ma plictisesc niciodata cu mine. Stiu sa fac multe cu capul, cu ochii si cu mainile, de aia imi place cu mine.
iulie 1, 2009 la 6:51 pm
Fain asa…
iunie 30, 2009 la 11:12 am
@Leo: ce stii sa faci cu ochii? 🙂 (nu vreau sa fac mishto, e o simpla gluma)
iunie 30, 2009 la 11:31 am
🙂 si …atat! Buna intrebare ,bun raspuns!
iulie 1, 2009 la 6:51 pm
Merci, Andra. 🙂
iulie 1, 2009 la 3:07 am
Incearca sa descoperi mai des natura ! Nu e atat de rara precum pare. E doar ascunsa..
iulie 1, 2009 la 9:09 am
Merci pt sfat Diana.
iulie 1, 2009 la 6:40 pm
Cred ca singurii care atunci cand imi este sila de mine reusesc sa ma impace cu mine sunt copilasii… altora;). Un zambet, o manuta intinsa….
iulie 1, 2009 la 6:52 pm
Dor de tine, Poesis, nu iti este niciodata?
iulie 1, 2009 la 7:11 pm
Imi este de multe ori. Uit insa sau ma regasesc cand imi este dor de altcineva. Uneori chiar cred ca am fost creata pentru a-mi fi dor si pentru a tanji mereu ( dorinta trista) dupa lucruri imposibile si oameni indepartati… Iar uneori chiar si eu ma indepartez de mine. Mai trece cu ceai de sunatoare…
iulie 2, 2009 la 9:51 am
@Paul – A nu se lua separat, ci in ansamblu : capul, ochii si mainile la un loc. Ce stiu eu sa fac cu ele, e-heee… 😀
iulie 2, 2009 la 1:05 pm
Hi hi 🙂