Exercitiu la azilul de nebuni – II

La azilul de nebuni se facea un exercitiu.

Foto: pt.dreamstime.com

In exercitiul nostru eu imi puneam masca de cioara, iar voi ma vedeati vultur. Eu incercam sa par, iar voi vedeati ca sunt mai mult chiar.

Daca brusc am renunta la masti pe strada, eu as fi urangutanul, cel ce se taraste pe asflat. Pe trotuar si pe carosabil. Va incurca mersul, va impiedicati de el, franati brusc caci nu il vedeti din timp si nici nu ii intuiti intentiile. Poate sunt doar o alta maimuta sinucigasa…

Mi-ar placea – asa cum citeam nu de mult intr-o carte – sa intru in mintile trecatorilor, sa le pot auzi gandurile. Oare domnul care nu m-a vazut si doar ce m-a calcat pe grumaz, fiind cat pe ce sa cada, m-a si injurat? Sau doar i-a fost mila de mine? Sau, poate, scarba?

Dar domnisoara care pasea direct spre mine, nesigura pe tocurile ei atat de subtiri si de inalte, de ce s-o fi oprit? Ii e frica sa nu o dezechilibrez si sa ajunga cu picioarele in sus? N-ar fi nicio pierdere. M-as bucura de peisaj, i-as saruta o glezna si as ajuta-o sa se ridice. Ganduri de magarus, stiu.

Dar poate ca se gandeste cum sa ma ocoleasca astfel incat sa nu se murdareasca de atingerea mea trecatoare. Sau s-o gandi cum sa paseasca mai bine, ca sa ii simt tocurile cum imi intra prin piele? Cine stie?

Asa sunt eu fara masca. Ma tarasc prin mizeria noastra urbana si reusesc sa va incurc pe toti. Poate ar trebui sa va schimbati traseul.

Din cand in cand ma mai rasfat, sarutand cate o glezna feminina. Gleznele nu trebuie sa fie subtiri, nici tinere. Nici picioarele nu trebuie sa fie in pantofi de lac sau in sandale cu toc subtire. Cel mai mult mi-ar placea sa le intalnesc in papuci de casa. Cu greu m-as mai putea opri din sarutarea lor. Dar nu le intalnesc.

Pentru saptamana asta mai am programata o glezna, pentru saptamana viitoare alte doua. Inca una mi-a promis ca imi va intalni buzele de Craciun. La naiba! Ca eu pana atunci n-am ce face decat sa stau si sa astept, sa vad daca isi va mai aminti de mine.

Sunt acum in dreptul unei terase. La o masa, eternii indragostiti: un el si o ea. Ma strecor neobservat sub masa lor. Ii  privesc. El, cu o pereche de adidasi din piata luati parca si o camasa cadrilata care ii intra in niste blugi decolorati, sade cu picioarele prea departate pentru gusturile mele. Oare nu il doare pozitia asta? Ea sta cu picioarele lipite, bagate usor sub scaun. Este cu o fusta crem si sandale cu barete maro inchis si aurii. Am mai intalnit undeva poza asta?…

Nestiut si nevazut, ii ofer o sarutare usoara, abia atingand-o acolo unde piciorul se aseaza pe sanda. Ea pare ca simte ceva, ca incepe a se foi pe scaun.

Brusc isi sprijina un picior pe barbia mea.Ma doare putin, dar nu schitez niciun gest, nu spun niciun cuvant. Poate crede ca sunt vreun bolovan uitat sub masa… Privesc in liniste cum isi ridica usor celalalt  picior si il cauta pe el cu varful sandalei. Ii gaseste blugii si incepe sa il mangaie usor…

–         Si? Te intalnesti des cu femei… mai mari decat tine? il intreaba ea viclean parca.
–         Nu, doamna. Numai dumneavoastra, raspunde el cu o voce sparta, nesigura.
–         Si ce ai face? mai intreaba ea in timc ce cu talpa sandalei incepe sa il mangaie usor, sub slit.
–         Orice. Totul…
–         Cati ani ziceai ca ai?
–         Douazeci si cinci…
–         Hmm. Sunt cu noua ani mai …. mai mare decat tine

Clar, tipul e pierdut, dar nu il deranjeaza. Desteapta femeie. Ia sa ii vad chipul! E chiar cea care a plecat de dimineata de la mine, lasandu-mi impresia ca pleaca definitiv. Cea pe care am urmarit-o pana la terasa la care s-a intalnit cu un altul. Adica el sa fie cel care ii oferise acel trandafir, intocmai cum ii daruisem si eu unul la prima noastra intalnire?

Intre timp, eu am ajuns la azil, iar ei sunt inca aici. Oare de cat timp se afla la masa asta? Si eu cum am ajuns iarasi aici?

As vrea sa dispar, dar nu pot. Ii privesc in treacat si chipul lui. Parca as fi eu pe la douazeci si cinci de ani. Ma uit mai atent si mi se taie respiratia. Eu sunt!…

As vrea sa dispar. Dar nu pot. Deschid gura, iar varful piciorului ei intra in mine. Simt gustul talpii din plastic al sandalei. Iar cu buza de sus ii umezesc degetele…

Foto: agonyboth.com