EVADAREA – V

La azil, cu totii avem tinute asemanatoare. Un fel de pijamale cu numere cusute pe piept (“numere aleatoare” imi spunea cineva, candva) si papuci. Este de fapt tinuta obligatorie si face parte din dotarea ‘institutiei’. Nu ne-am intrebat niciodata daca nu ar fi mai frumos sa avem putina culoare in imbracamintea noastra in locul acestui gri murdar pe care il purtam cu totii. Aceste haine sunt de fapt date si firesti in acelasi timp.

coridor
Foto: cobbsheriff.org

Mai bine le primim asa cum sunt decat sa incepem sa punem intrebari si sa ne trezim ca deranjam pe cineva. Nu? E o atitudine fireasca din punctul meu de vedere. E bine sa primim ce ni se ofera. Si sa nu comentam. Calul de dar nu se cauta la dinti. Lectia asta am invatat-o inca de mic. Si, intr-un fel, e mai bine sa fim cu totii la fel, gri, decat sa ne apuce nebunia sa vrem sa stralucim, sa ne diferentiem intre noi. Ca cine stie ce idei ne-ar mai veni. Si cine stie pe cine am deranja?…

La azil avem un descult. Cu totii l-am intalnit macar o data pe coridoarele lungi, nesfarsite. Se povesteste ca, atunci cand a fost adus, ar fi refuzat incaltamintea din dotare. Ca ar fi spus ca in papucii din plastic nu i-ar sta picioarele comod, iar in cei de plus ar transpira prea tare. S-a impotrivit regulamentului interior si a invins. Pana la urma, cu nebunii nu te poti pune, zice el. Asa ca a fost lasat in pace.

Cu totii am izbucnit in ras cand i-am auzit povestea pentru prima data si apoi toti l-am privit oarecum cu invidie, iar in cele din urma admirativ, ca pe un mic zeu al nostru chiar. Iar el era unul dintre putinii care stia sa ne priveasca cu simpatie, in ochi.

Era unul dintre noi si cu totii eram bucurosi cand il intalneam. Iar el era atent cu fiecare.

Apoi o veste crunta ne-a lovit. Descultul a fugit! Plecase fara invoire, pe furis. Caci toata lumea are voie sa mai paraseasca institutia din cand in cand, dar plecarea trebuie sa fie anuntata si aprobata. Chiar si eu am beneficiat de acest drept. Am fost acum cinci ani cu autocarul la padure, iar anul acesta, nu mai departe decat saptamana trecuta, am fost la mare. Ca un fel de cadou pentru buna purtare.

Dar Descultul a fugit, iar vestea ne-a pus pe toti pe jar. Ne invarteam mai rau, mai haotic si mai agitati, cuprinsi de nelinisti de neinchipuit in urma acestei incredibile evadari. Orele treceau ca zilele, ca saptamanile, ziceau unii. Atat de greu…

Dupa cateva ore, o voce blanda ne-a anuntat in difuzoare ca Descultul fusese gasit si ca in cel mai scurt timp se va intoarce alaturi de noi. Ne-am bucurat cu totii, am ras si am inceput din nou sa zambim. Am revenit la vechile noastre obiceiuri, la plimbarile linistite pe coridoarele nesfarsite ale institutiei care ne gazduieste cu atata bunatate…

Dar…. Difuzoare nu existau in azil. Si nici vocea nu se auzise. Inseamna ca o simtiseram cu totii in acelasi timp. Oare primisem vreo educatie pentru a simti toti acelasi lucru in acelasi moment? Cine stie…

Crede si nu cerceta!

O alta lectie primita inca din copilarie. Si asta am facut cu totii in acele momente. Am crezut o voce pe care nu am auzit-o. Si inca credem. Desi Descultul nu s-a intors nici pana astazi, la o saptmana, de la data evadarii si a anuntatei sale reintoarceri.

Noi insa credem…

La azilul nostru de nebuni, intamplarile sunt marunte. Dar pentru noi inseamna atat de mult!…

o rezerva
Foto: ci.norfolk.ne.us


pentru un suflet flamand
Foto: freakingnews.com


vederea spre mare
Foto: faqs.org

27 Răspunsuri to “EVADAREA – V”

  1. ei, da…
    v-ati bucurat cand ati auzit ca se intoarce…
    dar nu-i speranta mai mare daca nu?
    nu e mai frumos ce se vede prin ultima fereastra?
    nu merita sa-ti dai papucii ca sa vezi?

    • ajnanina, bun venit. Stii, azilul nostru este un loc placut totusi. Mai ales ca a fost facut special pentru oameni ca noi. Ne ofera exact ceea ce noi, nebunii care locuim acolo, avem nevoie: o locuinta confortabila, libertate, vecini simpatici si linistiti si, nu in ultimul rand, suc proaspat de portocale. Iar in ultima poza, ai vazut?, se vede marea!…

      Asa ca, da, ne-am bucurat cand am auzit ca se intoarce Descultul. Pentru ca lumea e rea in afara azilului si plina de ganduri ascunse. Si nu stii la ce sa te astepti. Poate ca am avea mai multa libertate afara. Dar te intreb… La ce bun?

      Regulamentul intern nu este unul foarte sever, dar este. Si este facut intocmai pentru binele nostru, pentru a ne proteja pe noi de noi si de voi…

      Iar noi am inteles asta.

      Avem si vedere la mare!… In timp ce voi va chinuiti si munciti cine stie cat timp pentru a va putea permite o excursie in locuri asemanatoare, noi avem marea la picioare tot timpul anului…

      Ce sa ne dorim mai mult?

  2. ..nu se poate,si eu am auzit difuzorul,si nu-s dupa gratii..sau sunt?.noo,sunt libera dupa gratiile conventionalului,dar stii?se facea ca ploua,si toata lumea avea umbrele negre,doar una era colorata.Eu am zarit-o,si le-o aratam in nestire,dar toti,toti se frecau la ochi nedumeriti:,,unde-i,unde-i??”

    • ninoo, tu ai auzit difuzorul? Ca noi nu l-am auzit, l-am simtit. Umbrelele tale sunt insa din altf film. Azilul nostru e bine construit, nu ploua inauntru… Nedumerirea este si a mea.

  3. Hmmmm… Ai scos si „evadarea”… Tare fain. Descultul, nebunul nebunilor…

    Lasat in pace, sa fie cum vrea el, fiindca e nebun…
    Stii, asta cu evadarea mi-a amintit de filmul ala grozav. „The Truman show”. Evadarea din spectacol, din Big Brother-ul impus. Si de Tom Hodgkinson, cu a sa „Cum asa fii liber” (aparuta la noi „Cum am ales libertatea”).

    Mi-au placut si iesirile anuntate, si cadourile de buna purtare… Dar mai ales partea cu vocea. Si asta: „Oare primisem vreo educatie pentru a simti toti acelasi lucru in acelasi moment? Cine stie…”

    Interesant ar fi daca toti si-ar folosi acea „educatie” pentru a nu-l mai astepta pe descult. Facand ce facuse el, incepand de la haine si incaltari…

    Ce-ar fi daca ar incepe sa-si bodeze floricele pe hainele gri? Se poate face, cu fir rasucit, pe ac, sau cu liniute ori buline, cum ne facea mama semn pe hainute si pe prosop, cand eram la gradinita…

    Yo ma uit la poza asta cu marea, imi pace de nu mai pot, si impletesc cu rabdare intamplari marunte, din astea care inseamna foarte mult. :)))

    Tare frumoasa scrierea, curgatoare, si cu fir luminos prin ea… ce sa fac, stii ca astea imi iau ochii… :))

    • Mikka, ma bucur ca ti-a placut. E tare fain Descultul asta al nostru. Sau a fost, ma rog. Inca imi este greu sa ma obsinuiesc cu gandul ca nu s-a intors nici pana astazi. As fi din nou linistit. Pentru el.

      M-am speriat cand am vazut prima data ca ai vrea sa urmam exemplul descultului. Pentru ca nu am reusit sa vad mai mult decat o sinistra adunatura de barbati despuiati.

      Dar m-am linistit la randurile urmatoare. Insa pentru ce sa vrem sa ne brodam floricele pe haine? Ca sa ne trezim ca doar cativa dintre noi se pricep intr-adevar la brodat, in timp ce restul am risca sa devenim de-a dreptul hidosi? Sau crezi tu ca cei priceputi vor avea bunavointa si rabdarea necesare de a broda pentru toti ceilalti? Eu nu cred. Cred ca ar fi cel mult o ocazie de fanfaronada si de invidie. Poate tu nu stii, dar firea omului e capabila de atat de mult rau…

      In rest pot spune ca ai anticipat totusi bine. Caci mai aveam programate cateva scrieri in seria azilului, intre care si o revolta.

      Probabil ca ar mai trebui sa introduc o postare cu unele precizari suplimentare despre noi, despre azilul nostru si despre voi… Dar mai incolo.

    • Dar tare mi-e sa nu plictisesc cu atatea povesti tesute in interiorul unui univers atat de mic si de banal…

  4. Îmi place azilul ăsta… Poate că ar trebui să mă mut şi eu în el… Mai sunt locuri libere?

  5. Cristi, ma bucur. Stiam eu ca se va gasi cineva care sa ne inteleaga si caruia sa ii placa aici. Despre locuri libere insa un stiu ce sa iti spun. Poate locul Descultului, dar acesta ar fi un loc de la care ceilalti ar avea pretentii serioase. Si e cam mare responsabilitatea, zic eu. Dar la Registratura ai intrebat?

  6. Haaaa… m-am intors acum, ca am o tzar’ de timp, mai incolo, nu se stie…
    Descultul…posibil sa se descurce prea bine prin lume. Daca deja a trecut prin si de socurile electrice si injectiile din azil, alea din lume sunt deja „fumate”…
    Ei, oricum, sa fim optimisti cat putem si sa-i tinem pumnii, ca intr-adevar, in nebunia de afara nu stii „cine vine la cina”… ori dupa colt. Ori in cap. Acolo, ce vine in cap e cel mai periculos. Daca lasam sa intre orice, suntem mange… Si ce copii frumosi eram… Daaaa… ne puneam noi singuri apa in bazin…

    Altramente, cu evadatul… Tu ai pus ideea… Eu, cum sunt groaznic, extrem si absolut egoista, ma gandeam, evident, la mine (pe sanatosul principiu” lasa tu calul tau, stai sa vezi vaca mea!”) si as fi imaginat femeile despuiate iesind din azil… O secunda, as fi zis ca ar fi fost o frumoasa adunatura, placuta privirii, dar mi-am retras imaginea asta… Nici aici nu se stie…

    Cu broderia… Aici incep cu sfarsitul paragafului : „Poate tu nu stii, dar firea omului e capabila de atat de mult rau… ” Ba stiu. Asa de bine stiu, ca, lasand la o parte ca m-anfisez complet de invidie – nu mai are ce sa faca, e too late – yo pot sa fac mult rau. Chiar acum. Iti ziceam mai inainte, la alte alea, de animale. Cum sunt inca la faza de puma, imi vine sa sar cu ghearele, vin cu ele pana sub ochi, nu stiu cat de prietenoase le vei gasi… Ce e aia cu „unele precizari suplimentare despre noi, despre azilul nostru si despre voi… ”
    Despre noi si despre voi… Nu cumva ma scoti din azil? Ca yo m-am bagat prima, cand cu Veronika, daaaa???
    Daca am inteles gresit, imi retrag frumusel ghearele in pernute…

    De brodat, no problemo. Era varianta simpla a decorarii, cu materia prima la indemana – scame de la prosop – si daca tot sunt prin azil, ma ofer, tot n-am ce face, decat sa respir marea si sa brodez floricele si eventual munti, si eventual cascade, si eventual plaje si oameni plimbandu-se pe sub luna… To’ felu’ de nebunii, nu? ca de-aia… Le fac la toti ce vrea ei, si pe piele, daca vrea… N-o sa mi fie rost de invidie.

    Astept cu nerabdare revolta. Nu ma lasa prea mult sa-mi frec mainile a incantata nerabdare, ca iese foc…

    Hai, sa ai o zi de mare bucurie nebuna!

  7. Eu iti voi raspunde pe sarite, Mikka. Caci imi plac feminitatea si gratia pumei. Despre gheare insa nu as sti sa iti spun. Dar stiu cum poate zgaria o femeie. Iar uneori poate fi chiar foarte placut. Chiar si pana sub ochi.

    In rest, ce sa zic? Nu stiu cum o fi dincolo la femei. Nici pe locatarele de acolo nu le cunosc. Aici insa suntem numai noi, barbatii. Asistentele sunt in birouri, singurele prezente feminine. Tu in ce categorie intri?

  8. Rrrrrrr… Torc indelug, ca o puma ce-si incearca mobilitatea si sonorul cervicaleleor… Mi-ai dat de lucuru si imi studiez si ghearele, un pic…

    Categoria? Yo deocamdata sunt pe sub birou… Am scapat de asistente, si de asistenta sefa, leoaica aia cu ochi vulturesti, si m-am ascuns aici cu niste dosare „de la barbati”. Mintea si curiozitatea de femeieeee… Ma uit la poze si ma gandesc daca ei mai sunt asa cum erau cand au intrat in azil… Ma uit mai ales la ochi.
    Mai, unii aveau potential inainte de a intra. Era deja scanteia, acolo.

    Hmmm… mi-amintesc cand, in prizonieratul „de afara” ma uitam in ochii oamenilor, sa vad scanteia. Unii/unele o aveau… Putini. Si erau asa de surprinsi cand le priveam ochii… desi nu o faceam niciodata insistent. Dar ii vedeam, si daca eram doar cu urechea spre ei. Ori cu spatele.
    Ce sa-i faci, si eu aveam potential dinainte sa vin aici, in libertate, la azil…
    A, stiu, s-ar putea sa intrebi: „Si la ce ti-a folosit? Cu ce te-ai ales de la dropsul tau?” Ei, acu’ aflu si eu la ce…

  9. cam tarziu, dar…
    ce mi-as fi dorit mai mult decat sa vad marea la picioare?
    pai sa-mi bag picioarele!

    si pentru voi ar fi fost simplu, da va impiedicati de asistente…

    • prea tarziu nu exista…

      si? ti-ai bagat picioarele in oceanul nesfarsit sau e doar o dorinta si vei ramane cu ea?

      e mai bine zic eu sa ne multumim asa, cu frumusetea care ne este permisa. decat sa riscam sa transformam o iluzie in realitate. Noi? Oricum avem marea la picioare. In permanenta.

  10. Mikka, imi place torsul asta. Linistitor si surprinzator in acelasi timp. Nu stii niciodata la ce te poti astepta.

    Sunt interesante dosarele? Am inteles ca in paginile alea am fi cu totii despuiati si disecati…

    • Well… ce sa-ti spun… In paginile astea sunt o multime de poze. Si alea colorate, cu caputzul fiecaruia, ce au pozat si astia, crezand ca petele albe or insemna ceva… Cam ce e in poze, cu oamenii expusi asa, imbracati in pielea lor, cu capetele pozate, asta e simplu de vazut, ma mir ca le trebuie poze… Yo vedeam de mult dincolo de poze, si asta a fost unul din motivele pentru care am venit aici, pe post de pacient. Ca aici ne lasam sa ne vedem unii pe altii, si nu ne suparam de ce vedem. Mai mult ne punem unul altuia mana pe spate, sa ne ajutam sa reinvatam respiratul. Uneori, pe ochi, sa invatam a vedea. Uneori pe gat, sa dam drumul la glas.
      Si astia pe urma fac poze si se mira de ce mai gasesc, si mai ales de ce nu mai gasesc…

      E frumos sa privesti oamenii. Nu e nevoie sa ii diseci, ei arata tot, daca stii sa privesti, sa asculti si muuuult, langa ei, sa taci.
      Eiii, cu cate o exceptie: unora le place sa le canti sau sa le spui povesti. Ocupatie tare placuta, si ziua si noaptea.

  11. stau pe varfuri si simt apa.
    pentru mine e ok.

    cand transformi o iluzie in realitate nu pierzi prea mult.
    iluziile se regenereaza repede…

  12. nu e curaj, e doar dorinta…🙂
    incerc si fara curaj…

    omul tau descult mi-a amintit de ,,Nu ti-am promis niciodata o gradina de trandafiri”, o carte draga mie.
    http://atelier.liternet.ro/articol/3208/Hannah-Green/Nu-ti-am-promis-niciodata-o-gradina-cu-trandafiri.html

    e acolo un fragment ce povesteste emotia cu care cele de dinauntru (balamuc de femei) vorbeau despre una din ele care iesise inapoi in lume…
    pentru ele, numele ei era simbolul posibilitatii de reintoarcere la normalitate, fie ca doreau asta sau nu.

    • Am mers pe linkul de la tine si… pare o carte interesanta, dar din cate inteleg eu, acolo este tocmai invers. Acolo normalitatea este afara, pentru noi insa normalitatea e in interior, nu in hatisul de afara.

      Pe de alta parte, cartea respectiva a fost scrisa in urma internarii scriitoarei in clinica, deci e normal ca acolo sa se doreasca revenirea la realitatea de afara

  13. Cred ca e o atmosfera teribila inauntru, mi-as dori sa o incerc pret de cateva zile… Poate se mai poarta borsul ala straveziu… O singura reclamatie am si eu… Cum de i-ai permis unei toante sa-si faca aparitia pe blogul asta? Vorbesc de natanga de Paris Hilton… Chiar si intr-o poza ce si-ar fi dorit sa ilustreze textul…

    • Maestre, ar putea fi o experienta interesanta zic eu. In ceea ce o priveste pe Paris Hilton, daca nu mi-ai fi spus tu nici nu as fi observat ca ea e in poza. Totusi, un biet nebun ca mine nu isi permite sa judece. Fie chiar ea, daca a binevoit sa pozeze aici la noi, de ce nu?

  14. 😀
    inseamna ca eu aud cu ochii si vad cu urechile….
    ..si ,categoric,fac parte din tabara asistentelor din azilul tau.Iar voi sunteti cei normali,inchisi spre inauntrul oazei de normalitate,aparati de nenormalul de afara…..chiar daca marea se vede la fereastra,e singura oaza in desertul construit de noi.

    • Hmmm… Nu stiu ce sa zic. Dar daca tu zici ca asta ar fi normalitatea… Tu esti asistenta cea din postarea de acum vreo doua zile?

  15. Pestrita adunare-n gri…🙂

    „Ei sunt cuminţi…
    Eu sunt nebun…
    Dar cum Eu sunt ce-am fost mereu –
    Poate că cel cuminte-s Eu –
    Deşi de câte ori le-o spun,
    Eu pentru Ei… sunt tot nebun…” (Minulescu)

    Tare faina scrierea ta!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: