DESPRE IUBIRE, DESPRE DARUIRE SI ACCEPTARE – LA AZIL – VIII

Cu ceva timp in urma, stateam de vorba cu o copila de douazeci si ceva de ani. Si ii spuneam ca in razboi si in dragoste, totul e permis. Si ca nimic nu mi se pare mai frumos si mai inaltator decat adoratia oferita iubitei, decat sa ma daruiesc ei…

images odeo
Foto: odeo.com




Iar ea mi-a raspuns ca este injositoare o asemenea adoratie in ziua de azi, ca este doar un fetish, o masca. Ca in urma cu o suta de ani ar fi incantat-o, poate, asemenea cuvinte, dar ca, in ziua de azi, aceleasi cuvinte nu o fac decat sa se dea cu un pas inapoi.

Am zambit amar si am privit-o in timp ce se indeparta cu pasii ei nesiguri, aruncand din cand in cand priviri speriate in urma.

Nu pot fi altfel intr-o relatie cu o femeie decat ca adorator al ei. Sa ma ofer ei si sa ii ofer adoratia mea neconditionata. Asta imi pare cel mai frumos intr-o relatie: daruirea mea si acceptarea ei.

Care este bariera intre daruire si fetish, nu as sti insa sa spun. Acum o suta de ani cuvantul fetish nici nu exista, probabil. Si poate ca tocmai de aceea un asemenea gest avea sanse mult mai mari sa devina realitate. Pe de alta parte, tot cu o suta de ani in urma, barbatul si femeia aveau roluri mult mai bine delimitate – nu zic mai corect, ci doar mai strict -, atat in familie, cat si in societate. Si probabil ca si din acest motiv unele lucruri erau mai usor de acceptat ca fiind firesti.

Acum suntem cu totii egali si ne luptam cu totii pentru a ne impune. Pentru ca altfel am fi victime ale propriei noastre ignorante. Asta este lectia pe care ne-o serveste viata la fiecare pas aproape. Iar atunci cand intalnim in sfarsit ceva frumos, ne dam tematori, in spate. Sau zicem ca frumoasa e doar masca si ca de fapt tot murdar este.

Acum suntem cu totii egali. Si putem cu totii decide daca vrem sa oferim iubire sau sa ne incrancenam intr-o lupta care nu se va sfarsi decat odata cu noi.

Eu am ales sa ofer iubire. Neconditionata. Da, am ales sa iubesc. Cand tu vei sti si vei putea sa accepti iubirea si daruirea mea, vei fi facut un mare pas spre a ajunge sa oferi si tu aceeasi dragoste. Nu neaparat mie, ci cui vei considera sau – si mai bine – cui vei simti.

Intre teama pe de o parte si iubire de cealalta parte, tu ce alegi?

* * *

… Aceste cuvinte le-am spus asistentei mele nu cu mult inainte ca ea sa ma roage sa o intalnesc dincolo de zidurile AZILULUI. Ne-am intalnit intr-o camera de hotel si m-am daruit ei. Iar ea a chemat garzile…

* * *

Iar aceasta a fost spovedania Descultului din momentul prinderii lui. Nici azi nu stim cum de a ajuns in mainile noastre o hartie atat de importanta pentru securitatea sistemului.

Put on the red light.

35 Răspunsuri to “DESPRE IUBIRE, DESPRE DARUIRE SI ACCEPTARE – LA AZIL – VIII”

  1. Bune cuvinte ai mai spus asistentei… Îmi place din ceea în ce mai mult acest serial…

  2. Femeile sunt mult mai superficiale cand e vorba de daruirea totala. Daruiesc atat cat vor. Barbatii se daruiesc greu, unii niciodata, dar adevarat.

    • Necunoscute sunt caile Domnului…😛

      Dar, daca femeile daruiesc atat cat vor, asta nu este ca un fel de iubire cu ratia? Si atunci se mai cheama iubire? Na ca m-ai facut curios.

  3. pai,dragostea e un razboi si poate si razboiul un fel de dragoste,m-am plans si eu cuiva de aceeasi problema, mai demult: de ce intr-o relatie ajungem sa ne vanam greselile unul altuia si sa taxam…sa fie si asta un fetish ?
    Frica e ascunsa intotdeauna pe undeva….http://dragyoursoul.blogspot.com/2009/01/din-spectrul-larg-al-despartiri-de-sine.html

  4. cand ai de ales intre teama si iubire, nu prea ai de ales…
    daca vezi si simti iubirea, alegi cu inima.
    daca nu crezi si gandesti ca nu e ea, ai ales cu mintea.
    de fiecare data ai facut cea mai buna alegere.

    ma tem ca acolo la azilul vostru nu exista iubirea, ci doar cuvinte neintelese despre ea…

    • dar sa simti iubirea si sa alegi cu mintea nu se intampla?

      „ma tem ca acolo la azilul vostru nu exista iubirea, ci doar cuvinte neintelese despre ea…” – asta mi-ar placea sa detaliezi. merci.🙂

      • da, din pacate se intampla… cand nu exista armonie intre minte si inima. adica destul de des.

        si da, am fost un pic nedreapta afirmand ceea ce am afirmat…
        pentru ca mintea si nu inima mea au apucat cuvintele Descultului si le-au rasucit pana cand s-au potrivit pe ceea ce stiam eu…
        uite cum mi-a sunat mie dialogul de inceput:
        ,,doar un limbaj insuficient ii opune pe oameni unii altora, caci dorintalele lor nu difera”…

        o sa spun cum simt eu.
        in momentul in care primesc adoratie, eu, ca om, ca fiinta, ca femeie ma simt anulata. ceea ce am eu specific, ceea ce ma face unica este desfiintat si ma simt pusa pe un piedestal format din asteptarile, dorintele si fantasmele celui care ma adora. si care a vazut in mine ceva care in ochii lui m-a transformat in obiectul adoratiei.
        eu simt ca ma suprapun partial cu imaginea din mintea lui si as vrea sa strig: ,,eu sunt si altfel, vino de ma descopera!”… doar ca strigatul nu se aude, pentru ca intre timp am devenit statuie.
        si ca da, ne-am fi putut intelege si iubi in mod real daca ne-am fi stiut spune si asculta adevarul si am fi avut rabdare sa descoperim diferentele.
        oricum, vorbe si astea…

      • Am mai intalnit pe undeva iubirea asta, pe blogul lui cymbeline mai exact, chiar in articolul pe care mi l-a recomandat el. Dar parerea mea e ca asta nu e iubire, atunci cand omul nu iubeste omul, ci numai imaginea lui faurita de tocmai de el insusi, pentru ca atunci persoana iubita devine un simplu actor care joaca un rol ce i-a fost dat dinainte fara a avea voie sa greseasca, un obiect al adoratiei, iar adoratia in sine este, poate, doar un fetish.

        Dar de ce piedestalul de care zici nu ar putea fi facut tocmai din iubire, iar adoratia nu ar putea fi tocmai pentru tine, omul unic, asta nu voi putea intelege…

  5. da ne sperie cat timp incadram toate sentimentele pe care le simtim in acel moment de adoratie,intr-un cuvant asa de simplu dar cu un sens frumos:…adoratie,ne sperie cat timp vedem doar sensul cuvantului,uitand cel al persoanei.de aceea exista atatea cuvinte,gesturi,fapte posibile exprimarii noastre interioare caci daca ar fi trebuit sa daruim cu adevarat unui cuvant ceea ce e in noi,am innebunii.

    • Bun venit, clarisa.

      Cand spuneam cu ceva timp in urma ca principala bariera in comunicare sunt cuvintele, tocmai pentru ca ele nu pot sa exprime in totalitate ceea ce simtim, nu ma credea.

      Probabil ca tine si de dibacia pe care o avem tocmai in manuirea cuvintelor, dar si de cat de mult credem ca putem exprima noi prin ele…

  6. lumea se sperie atunci cand vede ceva frumos pt ca nu`i obisnuita sa i se oere asa ceva pe tava, din pacate, zice EU. oamenii`s prea angrenati in relitatea nu tocmai roz a zilelor noastre, motiv pt care sunt putin sceptici, ghinionul lor, ei pierd…din nou zic EU.😉
    parerea mea e ca , intr`o relatie`n 2, e de preferat ca, pt ultima „batalie”, sa pastrezi un as in maneca🙂

  7. exprimarea depinde de cat de bine intelegem ceea ce simtim,bineanteles ca si dibacia conteaza pt esteticul esentei.

  8. dar m-au ajutat mult si comentariile,textul…
    imi place ce scrii ,claritatea si finetea cautarii tale interioare, deci bun gasit🙂

    • Cuvintele tale ma bucura si ma obliga in egala masura. Sper sa ai aceeasi placere de a citi si la urmatoarele mele postari.

      Merci, clarisa.

  9. Imi amintesc de „Don’t play God”…
    In limba aia, ti-as spune asa:
    My Beautiful One,
    Nu exista iubire neconditionata.
    Offff! O sa imi petrec toata viata povestind asta, poate vorbind in desert, dar tot o s-o fac…
    Nu exista iubire neconditionata. Pentru purul si simplul motiv ca Ea, Iubirea, contine insasi, in esenta ei, lipsa conditiei. E pleonastic „iubire neconditionata”. Ca „baba batrana” si „mama de copil”… Ori e iubire, ori nu e. Restul, alea-alea, sunt vrajeli, numite poate „proiectii” de carte unii. Nici un „ceva” din categoria aia nu e iubire. E ce credem noi ca e, fara a trai…
    In Ea, in Iubire, e o topire in „ceva” in care nu mai e este eu sau tu… Poate ca da, „imi vad frumusetea in frumusetea ta, imi este drag de mine in felul in care iti misti mainile, pentru ca imi placea asta, cum faci, imi place cum/ce/cand”… Astea sunt ale indragostirii, frumusetile ei… Ele vin si pleaca. Indragostirea e doar o parte din Iubire. Frumoasa, dar e doar o parte… Vad doar ce imi place, in felul in care am invatat placerea. Iubirea cuprinde mult mai mult…
    In Iubire, nu mai am de luptat ori de vazut egalitate – in ce? Tu-eu – totuna… Ne mergem pe noi insine intr-acolo sau incoace, ne purtam intr-un impreuna uluitor prin lume… Se aseaza ziua in acest impreuna si nu mai avem prea mult ce vorbi. E doar un respir intr-o inima batand un pic diferit, poate, caci sunt partile ei doua- barbat-femeie – dar e o singura suflare. Stim ce am fi vrut a zice. Nuuu, nu e plictisul stiutului, e magia asta a tacerii care stie si spune tot…
    Teama? De ce? pentru ce? Daca e adusa de viata, in dar, iubirea nu poate cantari undeva, intr-o balanta… Dar face ca tot timpul sa se taie din om ceea ce nu e el… mastile lui. In abandonul asta ea face transformarea si aducerea aia in impreuna, intr-un „intru”… Pana la Ea strabatem paduri si deserturi si daca nu murim pe drum Ea ne primeste si ne invata viata.
    Adorare? poate, caci e acea topire adanca , dizolvare, dar e a unui intreg eu-tu, nu eu la picioarele tale. In tine ma iubesc pe mine, asa cum sunt, parte a ta si totusi in plina intregime… pe tine-mine iubesc, cu tot respirul… Nu doar adoratie, ci viata toata impreuna, in „intru”…

    Cam asa as fi spus Descultului, daca ar fi fost sa priveasca spre mine, pisica aia care se freca uneori de picioarele lui…

    • Si iar s-a facut liniste dupa ce am citit raspunsul postat de tine, Mikka… S-au oprit si muzicantii cu uimire, si nici gandurile nu mai alearga cu aceeasi iuteala. Cititorul s-a oprit extatic cu ochii atintiti asupra minunatiei povestii. Merci pentru lectie, Mikka…

  10. Nu lectie, nu… Doar un fel de a vedea. Asa vad acum – maine, cine stie…
    Asa se face in fata ochilor mei, cand imi ating acest subiect drag de tot: Iubirea.
    Nu lectie, caci si eu invat, pe masura ce privesc.
    Poate dorinta ca toate sa se indrepte odata, sa vedem asa cu totii. Si daca nu asta e tot, atunci sa fim asa de daruiti de viata incat sa vedem cum e de fapt. Si, bineinteles, sa traim asa.
    Asta doresc tuturor!

  11. Stiam eu ca nu iti place „lectie”. Dar tot nu pot sa nu o consider astfel. Cat timp vedem si invatam insa, este bine.

    Multumim. Adica da-mi voie sa iti multumesc si in numele celorlalti cititori mai timizi ai comentariilor tale.🙂

  12. …🙂🙂🙂
    Eu iti multumesc. Ma faci sa privesc, sa vad si uite, sa povestesc.
    Altfel, as fi tacut…🙂

    Si vezi, de fapt nu ti-am spus chestiile alea, cu „ce frumos ai scris/ faina postare / maret si subtil”, bla-bla-bla. Nimic despre ce frumos ai spus…
    Si chiar e frumos scris, curgator, bland, cu intrari in cotloane si luminat cu lanterna puternica. Plus ultimele doua paragrafe scrise cu italice, bune de inceput o intreaga poveste…
    Tot yo multumesc.

  13. Stiu dinainte ca va trebui sa fie ca tine din nou si ma dau un pas in spate pentru a face loc gingasiei sfioase a cuvintelor tale sa treaca. Si sa lumineze. Daca iti e mai comod, numeste-l bla-bla si treci peste.🙂

  14. Mikka-tinerii sunt speriati de necunoscutul vietii iar oamenii maturi de capcanele vietii,oamenii fug de oameni,toata viata e o fuga.atat de mult m-am obisnuit cu acest peisaj de teama in jurul meu incat am uitat cum este sa vad o fiinta care emana atata frumusete.ma bucur cand intalnesc oameni care se apropie de iubire.

  15. Draga Clarissa,
    Ma bucur ca vezi… E atata Iubire in jur, dar oamenii tin inca ochii stransi… De fuga, de frica, asa cum zici. Atatea generatii, oamenii invatati sa fuga… Din cand in cand ni se da sansa sa vedem.
    Iubirea… Ea nu s-a departat niciodata de noi. Sufla in tot…
    Ne invata sa ne bucuram de viata. Sa ne bucuram, asadar!

  16. da,dar omul nu deschide bratele sa simta,sa primeasca suflarea si nu deschide ochii sa se bucure si el impreuna cu natura,cu ceilalti oameni.omul isi umple viata si misca prin aceasta ocupatie dar el isi da in mica parte seama ca foarte putin a deschis ochii de cand lumina vietii i-a mangaiat pt prima oara ochii stransi de fiinta abia nascuta.

    • Asa e, putin… Dar aici tot Iubirea e cea care il face sa vada. Incet-incet, Ea ciocane inauntru. Incet, bland, pana cand se face o crapatura in zidul dinauntru, mult mai dur si mai gros decat cel din afara. Si tot incet, cu delicatete, sapa tot Ea, dinauntru, pana ce se face ditamai ruptura. Atunci, cu forta Ei uriasa, dintr-o data, Iubirea loveste scurt, puternic, daramand zidul si taind ca laserul si opereaza pe ochi, pe ochii launtrici. Incepem a vedea, a O vedea peste tot. Inima se hraneste cu suflul asta si bratele ni se deschid… In sfarsit, traim…

  17. observ prin copilul meu care are numai doi ani,care nu prea are multe informatii despre iubire,ca el nu se hraneste cu iubire ci mai degraba se scalda in iubire cu toata bucuria lui de a trai,orice i-as face eu sau altcineva esenta in care el se balaceste cu bucuria de a trai nu i-o putem fura caci ea nu ne apartine,nici macar lui.deci oricat ar fi de gros zidul,corp chircit,ochi puternic stransi nu putem nega ceea ce exista.

  18. Asa e, draga Clarissa, ne scaldam in Iubire. Fericit, copilul stie… Informatii despre Iubire chiar ca nu trebuie. E o minune, starea asta, in care el „se balaceste cu bucuria de a trai”… Ce frumos ai spus tot… Ma bucur ca ai asa o traire, si mai ales darul unui copil minunat.
    Asta e, ne predam cu mare incantare Gratiei!

  19. Wow, ce schimb de mesaje a prilejuit blogul meu. Felicitari, Mikka. Felicitari, clarisa. Va multumesc ca v-ati dat intalnire tocmai aici…

  20. Hmm… Felicitarile, masa si dansul sunt pentru tine, ca ai pregatit tot, inlcusiv gradina…

    Cum nimic nu este intamplator, fii atent aici:
    http://www.5wishesbook.com/video.php

    Poate stii deja pe Gay Hendricks. Eu tocmai am primit cadou „Cinci dorinte”, cartea aparuta la noi. Am inceput s-o citesc azi, in autobuz.
    Filmuletul din link e doar introducerea. Foarte bun si cald. Cartea e o mica bijuterie. Mica-mica si buna-buna. Despre viata, despre dragoste… O bagheta magica.

  21. Merci, merci. Sper sa reusesc sa pregatesc si cu alte ocazii un ambient pe masura cititorilor.

    Sunt sigur ca te vei bucura de carte, asa cum numai tu stii. Despre filmulet pot spune doar ca este interesant…🙂

  22. cind am intilnit iubiria am crezut co sa am toata viata!!!!!!!!!!!!!!!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: