Baiatul paznicului si povestea lui

Baiatul paznicului este un solitar.

gardul-tau-limita-mea
foto:  academianae.wordpress.com

Nu are alti copii in preajma, iar cu cei de dincolo de gard nu are voie sa se joace. Asa ca are jucariile lui in casa, are mingea si leaganul lui in curte. Sunt numai ale lui. Stiti cat de dezvoltat este simtul proprietatii la copii, asa ca ati putea crede ca este un fericit. Dar stiti ca e departe de fericire, pentru ca este singur. S-a obisnuit sa se joace de unul singur si a fost nevoit sa isi accepte izolarea sa ca pe un bun dat.

Au trecut anii insa, copilul a mai crescut, dar tot in singuratatea sa. Alaturi de parinti iubitori, bineinteles, dar fara prieteni carora sa le impartasasca bucurille si temerile sale, emotiile sale, atat de firesti de altfel. Au trecut anii si s-a hotarat sa isi ia inima in dinti. Se va duce si va privi dincolo de gard, ceea ce nu a indraznit niciodata pana atunci. Nu ar avea ce sa se intample si avea sa treaca neobservat.

S-a furisat pana langa gardul de sarma ghimpata, curios sa vada ce se intampla dincolo. Dincolo erau cateva grupuri de oameni care discutau intre ei. Cativa baieti se alergau in departare, chiuind. Iar langa gard, o fata se uita cu privirea pierduta undeva in departari, peste gard si ea.

Privirile li s-au intalnit si si-au zambit. El se simtea rusinat oarecum si s-a imbujorat, ea parea mai degraba amuzata. Au inceput sa stea de vorba si baiatul paznicului a aflat ca ea fusese nevoita sa se mute cu toata familia in aceasta mahala, datorita unei noi diferentieri sociale legiferate nu cu multi ani in urma. Nu a inteles care ar fi fost motivele reale ale acestei mutari, dar a trebuit sa se supuna, asemeni tuturor celor care traiau acum de cealalta parte a gardului.

Nu aveau o viata usoara, conditiile de trai erau ceva mai grele decat inainte, dar se puteau bucura de o libertate mai mare decat o avusesera inainte. In felul lor, erau chiar fericiti in mahala, chiar daca fericirea si libertatea li se terminau acolo unde incepea gardul. Baiatul s-a gandit atunci la familia lui si la el insusi si a fost invidios pe fata pentru fericirea si pentru libertatea ei.

Au stat atunci de vorba ceasuri bune si nu se intrerupeau decat atunci cand paznicul gardului – adica tatal baiatului – trecea prin dreptul lor, pentru a supraveghea hotarul dintre cele doua lumi.

Un baiat si o fata din doua lumi diferite si interzise una celeilalte s-au placut si si-au promis ca se vor revedea.

7 Răspunsuri to “Baiatul paznicului si povestea lui”

  1. Ori ai o dispozitie romantica ori ai avut o copilarie nefericita!🙂

  2. deci paznicul pazeste doar gardul, nu si baiatul… atunci lucrurile se simplifica… sau, ma rog, se vor simplifica in momentul in care baiatul nu se va mai identifica cu gardul…🙂
    si e bine ca a aparut ea. singur s-ar fi prins mult mai greu🙂

    • Da, cel mai adesea ni se ofera cate un sprijin venit parca intamplator si de nicaieri, dar tot cel mai adesea nu il vedem. Si nici cand nu il vedem nu avem intotdeauna curajul sa il acceptam.

  3. Oamenii au tendinta asta, de a trage linii, de a delimita, de a construi bariere. Dar toti respira acelasi aer, calca pe acelasi pamant.

  4. poza aleasa seamana cu cea de pe coperta albumului „planetary confinement” al celor de la antimatter,poate ca gardul era prea lacom ca sa fie cuprins in doar o singura poza,si se intinde…
    De fapt in povestea ta ar fi doua garduri intr-unul singur,gardul din mintea baiatului si gardul din mintea fetei…caci metri aia de sarma ghimpata nu alcatuiesc un gard decat daca sunt priviti ca atare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: