Confesiunea orbului

Nu mai stiu cum am cunoscut-o, dar stiu ca i-am dat intalnire intr-o seara, in statia de autobuz. Si tin minte ca m-am bucurat tare cand a aparut.



foto: w3cu.com


Ne-am dus sa bem o cafea impreuna. Traditionala si banala cafea de la prima intalnire. Am condus-o apoi acasa si… nu. Nu am urcat la ea. Nici ea nu m-a invitat si nici eu nu am insinuat nimic. Ca doar eram oameni seriosi, adulti si nu doar niste pustani in calduri.

Au trecut cateva luni si mi-a dat papucii. Pentru a treia oara. Si atunci i-am spus ca o a patra oara nu va mai exista. Nici macar fucking partners nu am vrut sa ramanem, desi mi-a sugerat destul de insistent. Acum a ramas doar o amintire si o suma modica – cateva sute de lei, nu mai mult – pe care nu am mai recuperat-o de la ea.

M-am enervat atunci. De ce a trebuit sa aiba momentul ei de glorie, pozand intr-o curva ieftina, dar mandra? De ce nu a putut fi om pana la capat?… In cele din urma am inteles sa nu am pretentii foarte mari. De la nimeni. Desi eu, daca as da o teapa, as da-o de macar cincizeci de mii. Recunosc insa ca intamplator am ales valoarea asta, pentru ca, de fapt am avut si eu ocazia sa dau teapa si a fost o suma mai mica. Dar nici doar cateva sute amarate. Oricum, in cateva luni i-am tocat.

Pana la urma, fiecare om are valoarea lui. Mi-ar placea sa spun ca sunt fara de pacat, integru, incoruptibil etc. Dar nu sunt.

Si cand ma gandesc ca visam ca de la ea sa invat sa zbor. Dar zborul nu il poti invata decat de la oameni mari, nu de la cei atat de mici. Asa ca ma tot uit in jur, sperand sa intalnesc acel om mare de la care sa invat sa zbor. Nu zaresc insa decat pe cei ca mine, oameni mici. Ma intreb uneori ca prostul: cei mari unde sunt? Au disparut toti? Sunt ei doar o legenda? Sau e numai vina mea ca nu ii vad?

Ma uit uneori in oglinda, sperand sa zaresc un om mare, dar nu.
Sunt doar eu, Orbul. Tu cine esti?

11 Răspunsuri to “Confesiunea orbului”

  1. … „Au disparut toti? Sunt ei doar o legenda? Sau e numai vina mea ca nu ii vad?”
    Nu. Nu au disparut. Doar ca, dintr-un motiv foarte simplu, nu poti gasi zburatorii sub pamant. Nici macar pe pamant, tarandu-se. Aaaa, da, temporar pot fi si ei pe-acolo, cand intra in adancimi sa-si mai gaseasca vreo radacina, ori cand li se raneste o aripa si o tarasc dupa ei, pana se refac… Orice zburator are si zile mai proaste, dar cu cat se arunca mai mult in zbor, cu atat devine mai priceput si pana la urma… Pana la urma dispare undeva, in soare. Spre alte lumi.
    Nu esti orb. Doar ca nu privesti unde sunt ei, zburatorii. Nu in privi doar fundul mocirlei. (Desi poate unii din ei de acolo au plecat…) Daca privesti doar spre noroi, nu ai cum vedea zburatorii. Si crede-ma, intorsul capului e treaba noastra. Asta nu se preda la zbor. Cand „te prezanti la izircitz”, se considera ca deja stii ce vrei. Si nu mai privesti decat in sus. Nu mai pierzi timpul cu porcariile zilnice, atat de frumos ambalate si prezentate ca fiind „realitatea”.
    Alegi ce vrei si intorci capul spre ce vrei sa vezi.
    E doar chestiune de perceptie.
    Aaaa, da. Una din primele si cele mai importante lectii de zbor. Poate chiar prima-ntai, dintru-intai: Totul e chestie de preceptie.
    Daca stii sa stapanesti asta, vei fi luat pe sus de curentii de aer, nici macar efortul de a da din aripi nu va mai fi.
    Cred ca aici nu ai doar o confesiune, ci un strigat. Ce poate fi mai bun, ca raspuns, decat un curs gratis de zbor?
    Maestrul nr. 1 pentru mine: Pescarusul Jonathan Livingston.
    Ia vezi, poate…
    Daca ti se pare „prea poveste”, inca nu ii stii pe zburatori. Unul n-o sa zica de John ca-i „doar poveste”. Pe urma, intreaba de Shimoda. Astia doi, mari figuri. Sunt figuri legendare. Mai toti zburatorii trec intai pe la ei. Pe urma sunt altele…
    Dar revin la prima idee: depinde intotdeauna ce vrei. Si dupa aia alegi sa intorci privirea. Chestie de intentie si de perceptie.

  2. Oameni mari sunt…. Dar sunt vazuti de cine trebuie. Va veni momentul cand si tu vei vedea omul mare din viata ta… care te va invata sa zbori… asa cum iti doresti. E pacat ca avem credinta ca omul mare poate fi oricine. Viată…

  3. sau n-avem nevoie de oameni mari…

  4. Salut , vrei sa faci link exchange cu http://baiatulciudat.com . Daca da poti sa ma treci cu ” Baiatul Ciudat ” iar link : ” http://baiatulciudat.com ” . Cand m-ai adaugat la blogroll te rog lasa-mi un msj cu datele de contact sa te adaug si eu.

    O zi buna🙂

  5. Omul mare e mare pentru ca a invatat sa taca! Intro lume plina de zgomote, el asculta taceri. Aude altfel, vede altfel, pricepe altfel…
    Sa ai o zi plina de frumos!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: