O fapta buna… NONSENS

In dimineata aceea am stat acasa. Am stat acasa pentru ca asteptam un telefon si nu mi-am mai pus nimic altceva in program. Asteptam un telefon care m-ar fi facut pana la urma sa imi parasesc barlogul. Dar eram totodata bucuros ca nu suna, intrucat imi placea acea dulce zacere in care eram cufundat…

foto: blogcrystal.com

Daca nu mi s-ar fi urat de insingurarea si izolarea pe care singur mi-o impusesem in urma cu doar cateva luni, nu as mai fi fost acum ca bondarul din floare in floare. Daca mi-ar fi placut indeajuns de mult vreuna din relatiile mele de scurta durata pe care le avusesem pana in acel moment, nu as mai fi fost in situatia sa imi doresc o noua relatie iar si iar.
Daca ultima mea “cucerire” nu mi-ar fi dat papucii – pentru a treia oara! – cu nici doua zile inainte si as fi fost in continuare cu ea sau daca s-ar fi debarasat de mine cu si mai mult timp inainte si as fi avut timp pana atunci sa incep o noua relatie, nu as mai fi fost in dimineata aceea acasa, asteptand. Asteptand sa sune telefonul. Telefon care se incapatana sa fie mut. Si sa nu sune.

Dar in cele din urma a sunat. Era greseala. Nu ma cauta pe mine, ci cauta pe cineva care nu exista la numarul meu de telefon. Ca la numarul meu existam eu, e evident. Ca nu mai exista altcineva, e la fel de evident, ca doar ce am scris ceva mai devreme ca eram singur. Cred ca am scris… Nu? Nu am scris?
Mda… Nu ma cauta pe mine… Asta stiu ca am scris Era greseala… Vocea feminina de la celalalt capat, incurcata, si-a cerut scuze pt confuzie. I-am raspuns politicos ca nu face nimic, ca se mai intampla. Si am inchis.
Am fost mandru de mine – asa sunt de fiecare data de altfel – ca am dat dovada de bun simt si omenie. Nu ma intrebati de unde aceasta mandrie prosteasca, ca nu ma intreb nici macar eu singur. Probabil ca nici nu as sti prea bine sa explic, e senzatia ca faci o fapta buna fara sa fi facut de fapt nimic. Faci o fapta buna doar fiind simplu om intr-o lume de rahat.