Insemnarile unui nebun… ANTISOCIAL

Am trei telefoane mobile, la naiba! Si nu ai idee, probabil, cum e sa nu apuci sa inchei o convorbire ca telefonul sa sune din nou. Si din nou. Si mai apoi, cand crezi ca s-au linistit toti, sa o ia de la capat. Sa sune si sa sune, si sa sune. De parca totul ar depinde de tine si de vorbele tale. De parca solutiile cele mai simple nu le-ar mai putea gasi nimeni. Pentru simplul motiv ca are cine sa gandeasca pentru ei.

foto: cootelibeau.wordpress.com

Sa ai impresia ca esti inconjurat de o armata de necugetatoare. Sa iti iei o vinere libera, sa vrei sa te bucuri de cateva zile de soare pe malul marii, iar ziua ta libera sa o petreci pana la orele doua dupa-amiaza vorbind la telefon. Ce-i drept, pe plaja. Dar la telefon.

Ti s-a intamplat sa mergi pe strada si o tanti sa se impiedice si sa iti cada – desigur, fara sa vrea – in brate? Sa isi ceara scuze, sa ii zici ca te bucuri ca ai fost acolo sa o ajuti, iar ea sa te priveasca asa, oarecum cu scarba, ca pe un nebun? Si sa iti vina sa urli la ea ca e o idioata, ca daca nu erai tu acolo, ea cadea in cap?

Daca nu ti s-a intamplat nimic din toate astea, inseamna ca te incadrezi la fix in categoria aia pe care am invatat-o la vreo ora de biologie din scoala primara. „Omul este un animal social”…

Eu sunt insa doar animalul antisocial. Pentru ca mie mi s-au intamplat toate cele de mai sus. Si m-au dezgustat. Si m-au facut sa nu mai cred in nimic si sa imi fie doar sila.

Eu sunt cel care se ascunde de voi cat poate el de mult. Nu ar iesi sa dea ochii cu voi, daca ar putea. Lucru imposibil insa…

Nonsens. Iar nonsensul nu are nicio valoare si nici nu va avea vreodata. Iar vorbele goale nu vor capata niciodata vreun sens. Decat daca vor capata substanta, dar atunci nu ar mai fi goale. Vorbele goale nu ascund nimic. Nicio taina. Doar din coada dau sa sune.

Si nici insotit nu vreau sa fiu. Nimic nu se potriveste mai bine cu nebunia, decat solitudinea.

Nu sunt scriitor. Sunt doar un om frustrat cu o tastatura. Si cu blog. Multumesc, dar nu merit PREMIUL si ma vad nevoit sa il refuz. Imi cer iertare, dar nu merit niciun premiu. Nicaieri in lume nu exista premii pentru dezgust si nici pentru frustrari. Nu merit probabil decat o bataie buna. Dar si pe aia o voi refuza.

Multumesc insa pentru nominalizarea ca „cel mai ciudat dintre ciudati” si „cel mai frumos dintre ciudati”. Dar nu o merit. Probabil ca nici dezgustul cititorului nu il merit.

Gata! Am delirat destul aici. Ma duc sa mai delirez putin cu ochii in tavan si sa visez la lumea mea perfecta, dar inexistenta. Stiu drumul, nu trebuie sa ma conduceti. Chiar si la groapa m-as descurca sa ajung neinsotit.

Imi e doar sila…

Asta chiar daca am primit telefonul acela pe care il asteptam. Si chiar daca stiu ca il voi mai primi.

Imi e doar sila…