5 click-uri pentru afacerea ta de succes
Click, click, click click. Click… Si gata…
Ai propria ta cafenea, propriul oras sau propria ferma online. Mai dai cateva click-uri si privesti fascinat la toti acei omuleti care se misca pe ecranul monitorului tau, doar pentru ca asa ai vrut tu. Te uiti minute in sir la ei, la miscarea lor aparent haotica si zambesti. “Pai daca niste omuleti virtuali se misca atat de aiurea, ce pretentii sa avem noi, de la noi?” Mai dai cateva click-uri ca sa ii vezi pe omuleti zambind fericiti. Da, ai fi un sef bun, te gandesti tu.
Ai fi un sef bun, dar sanse mai mari la promovare are lingusitorul de vis-a-vis care face ore suplimentare doar ca sa joace in voie Farmville (ultima isterie de masa de pe Facebook). Si bineinteles ca seful il apreciaza. Pe el si nu pe tine. Acelasi sef care la sase seara ti-a spus cu nicio saptamana in urma ca ai de terminat un proiect pana a doua zi, cand voia sa il prezinte clientului. Nenorocit sef!… Iar pe tine te-a apucat dimineata la munca in timp ce colegul te-a salutat, zambind zeflemitor parca, pe la sapte jumate. Probabil ca isi crescuse productia de oua in jocul lui minunat.
Continui sa te uiti la omuletii care se misca voiosi pe ecranul monitorului si vezi in coltul din stanga-sus cum ti se aduna banii in buzunar. In buzunarul virtual, desigur. Ca pana la salariu, mai e. Iar acum, cu criza asta, nici nu mai pomeneste nimeni de vreo marire de salariu. Desi iti fusese promisa marirea in repetate randuri. Acum, fie se fac ca nu te aud, fie te intreaba “Ce marire, dom’le, pe criza asta?” De parca tu ai fi orb si nu ai vedea ca afacerea lor merge mult mai bine decat anul trecut, cand s-a decis inghetarea salariilor. In timp ce preturile cresc intr-una…
Omuletii de pe monitor sunt acum si mai multi si la fel si banii tai castigati online. Daca ar tine de foame… Ce bine ar fi…
Ceasul din coltul dreapta-jos al monitorului iti arata ca peste nici doua ore vei pleca spre casa. Te vei urca la volanul masinii tale luate in leasing – pentru care inca platesti o rata exagerat de mare – si la al doilea semafor te vei bloca in traficul mult prea aglomerat al bucurestilor. Claxoane, injuraturi, iar claxoane si iar injuraturi. Toti injura, asa ca vei injura si tu. Ti-e sila, dar nu ai de ales, decat sa te conformezi conditiilor de trafic.
Ti-e sila de toti ceilalti, dar daca te-ai gandi putin, aceeasi sila ai simti-o si fata de tine. Sau ai zambi tamp si ai spune ca tu nu ai nicio vina. Ceilalti sunt de vina de tot ce ti se intampla.
E o natie de cacat din care, fara voia ta, faci parte. Umili, desi tot timpul nervosi… Hoti si lenesi. Asa gandesti ca sunt ceilalti conationali ai tai. Nu au niciodata curajul de a iesi in fata. Dar nici tu nu il ai. Nu au curajul de a spune lucrurilor pe nume. Dar nici tu nu spui. Preferi sa taci pentru ca totusi iti este bine asa cum esti. Si in plus, ce ai putea face tu de unul singur? Pentru ca ironia este ca – desi esti unul dintre cei peste douazeci si unu de milioane – esti singur. Pentru ca ai invatat sa nu ai incredere in nimeni si sa ii privesti pe toti cu suspiciune. Si cel mai adesea te-ai bucurat ca ai procedat astfel.
Tu poti fi oricare dintre noi. Da, poti fi chiar eu…
Tu te recunosti?
Blooooog 
martie 22, 2010 la 9:28 am
[…] toată viaţa pe sufletul tău, iubire, Atunci când dormi sau îmi zâmbeşti , Aprobând măiestria mea de artist […]
martie 30, 2010 la 8:44 am
Multumesc, Geanina.
martie 22, 2010 la 1:49 pm
Nu. Nu ma recunosc. Posibil sa sufar de orbire permanenta -oricum port ochelari, e deja un semn, nu? – dar nu ma recunosc.
Gracias, Dios, n-am pasiuni pe Facebook, n-am masina, in trafic ma blochez cu tot cu tramvai si ascult mai departe muzica. Ori citesc. In mod nerusinat, citesc si ascult muzica si nu ma tin de bara, ca de-aia am invatat sa stau in sanchindachi, sa fiu in echilibru si foarte flexibila in autobuz, tramvai, metrou. Uneori aleg sa o iau pe jos si urc dealul de la Academie. La asta bag Gloria Estefan si fac pasi de salsa si cha-cha. Nu o data m-am zambarit cu soferii de pe traseu. Radem unii de si la altii.
Nu ma intereseaza promovarea, n-am ambitii in cariera in vreun sistem- mi-am atins candva si nivelul de incompetenta, adica am fost sef, desi n-am vrut-, in schimb am ambitii grozave in a face ceea ce-mi place si acolo e focul acuma, in asta ma misc si aici imi fac drumul inainte.
Am incredere in mine si destula incredere in prieteni. Ah, da, am prieteni. Dar nu ma las pe umerii lor, ca stiu ca ei nu ai nicio vina… Ne bucuram insa impreuna sau trecem prin diverse impreuna.
Nu privesc cu suspiciune si o iau si in barba, stiind ca poate fi si asa. Dar ca sa vezi, de la o vreme mi se tot deschid usi si imi vin oameni in ajutor. Cel mai demult asta a fost alataieri. Sareau unii peste altii sa ma ajute. Si fiin’ca asa voiau ei…
Mai mult, m-am apucat sa fac ceva, si am si oameni care imi vin in cale si se aseaza ca verigi intr-un desen frumos. Stiu ca se poate rupe firul asta oricand, dar cat e, e, si ma bucur. Mergem inainte…
Ce sa fac, sunt defecta, in contra curentului, sunt din alt film. Asa ca ca nu ma recunosc….
Sorry ca iti comentez asa, dar asta-i situatia mea.
martie 30, 2010 la 8:43 am
Nici nu ma asteptam sa nu te recunosti tu, Mikka, dar nici sa o exprimi atat de frumos nu as fi crezut. Multumesc
martie 31, 2010 la 6:06 pm
Hmm… inca nu ma re-cunosti… 🙂 🙂 🙂
aprilie 7, 2010 la 10:48 am
Imi cer scuze, Mikka. Din prea multa graba am tastat o negatie in plus. Incerc sa te re-cunosc… 🙂
aprilie 7, 2010 la 11:40 am
Haaa… No problemo. Mi-am dat seama de atunci ce ai vrut sa zici 🙂 . Dar ma rasfatzam, cu o aluzie la faptul ca pot fi si mai si 🙂 :).
Si ca stiu ca stii… :).
Stii, ca sa ma obraznicesc si mai mult, chiar te intreb: Tu cand te mai arati asa, frumos? Cand te mai dezvelesti de neguri? Iesind dintre mantii?
Sorry. Nu m-am putut abtineeeee… 🙂
aprilie 7, 2010 la 12:51 pm
Ca te rasfatai, asta este foarte bine si ma bucura :). Si banuiam.
Ca poti fi si mai si, de asta eram chiar sigur.
Dar scuze nu ai de ce sa iti ceri. Nici ca te obraznicesti nu trebuie sa consideri. Eu ma mai arat din cand in cand si nu de putine ori chiar zabovesc mai mult decat imi propusesem. Chiar si acum ascult muzica ta… Dar comentariile mele cel mai adesea nu si-ar gasi locul. Asa ca prefer doar sa ma bucur de unele momente de frumusete. Caci nu sunt multe…
De neguri insa nu ma pot lepada. Ma inconjoara de fiecare data cand scot nasul din barlog, ceea ce se intampla destul de des. Si nu de putine ori apoi, se tine dupa mine. Deschid larg ferestrele sperand ca poate iese toata negura si ma lasa. In pace, in bucuria de a fi si in speranta de a nu sti… nimic.
Rasfata-te, fii si mai si, fii tu si nu te abtine! Dintotdeauna am spus asta, tuturor…
🙂
aprilie 7, 2010 la 1:35 pm
🙂 …n-am un semn de zambet, de ala de cum as vrea yo…
Ma bucur ca asculti muzica. Eu nu pot s-o ascult de la birou, nu pot multe pe blog, dar uite, pot comenta la tine. De ce crezi ca trecerea ta nu si-ar gasi locul? Poate ca locul e mai larg decat crezi… asta ca sa nu te rasfatz spunand cine stie ce 🙂 . Locul e pentru multe feluri de multe…feluri si e deschis.
Si chiar tu zici: fii tu si nu te abtine!
Negura… stii, poate sa iasa. O stiu asta din… pielea mea. Am facut asta si chiar acum invat sa fac si mai si. Printre altele, dupa ce mi-am facut mie, ma ocup si cu asistarea oamenilor la scos negurile, la iesitul dintre ele. Asta mai nou… foarte nou si pentru mine.
Interesant, din ce zici, e ca exact asa se face: omul se deschide – el e fereastra – si negura iese, si iese, si el o varsa, pana cand ajunge in acel loc in care nu stii nimic. Ultimul lucru pe care il mai gandesti e ca nu stii. Dupa aia omul e intr-un spatiu al pacii, luminos, bucuros. Si cand „revine” in lume e usor, luminos, bucuros…
Uneori, pret de cateva clipe, ma umbresc si eu, vazand cum oamenii cred foarte usor in realitatea si implacabilitatea negurilor, dar al naibii de greu – de cele mai multe ori deloc- in puterea lor insisi de a le spulbera. Culmea e ca puterea asta se manifesta clipa de clipa, e fireasca, e doar respirul…
Cat de simplu e! Dar deh, cautam atat de departe… asta in cazul fericit in care o facem.
Asa ca nu te las, te invit sa iesi. Cand deschizi fereastra larg, da-ti drumul. Negura o sa moara de frica. Tu nu. Fiindca tu esti fereastra.
Mi-ai dat o idee grozava. O sa-mi ascult muzica de pe mp3 player…
O zi de minune sa ai, in fiecare zi!
aprilie 7, 2010 la 2:52 pm
Mikka, ma bucura zambetul tau pe care spatiul de aici de pe blog nu il poate cuprinde. Dar sa stii ca nu sunt genul care sa se abtina. Ca ma mai intimidez uneori, poate chiar prea mult, asta nu pot sa nu recunosc. Dar sunt eu in fiecare moment. Tot eu sunt si in clipele in care prefer sa tac decat sa spun ceva, doar de dragul de a spune.
Ma bucura si vestea ca ai inceput deja sa ii asisti pe ceilalti. E mare lucru si prea putini reusesc din pacate macar sa isi imagineze ca asa ceva ar fi cu putinta. Ba ca ar fi chiar de dorit.
Si iti multumesc ca nu ma lasi si ca ma inviti… Cel mai mult mi-a placut sa tin fereastra deschisa asta iarna, cand era mai frig. Gerul ii alunga pe cei mai multi de pe strazi si prospetimea intra nestavilita inauntru…
O zi minunata si tie, si tot in fiecare zi.
aprilie 7, 2010 la 11:13 pm
🙂 Tine fereastra deschisa. Daca ai rezistat asta iarna, esti maaaare.
Si vezi ca vine caldura… Si-s pomii infloriti. Respira complet. O sa infloresti…
aprilie 9, 2010 la 1:34 am
Tin fereastra deschisa in permanenta. Caci sunt fumator inrait. Stiu ca vine caldura. Se simt cel mai bine in masina. Caldura mare, da. Dar urcandu-ma atat de des la volan, am constatat si ca am inceput sa injur. Mult. Noroc ca’s singur si nu ma aude nimeni. Mai ca imi vine uneori sa nu mai calc frana ori de cate ori ‘imi taie fata’ cate un… alt participant la trafic, ci pur si simplu sa intru in el. Si nu imi e mila nici de a mea masina, ca pana la urma e doar o adunatura de fiare, dar nici de masina sau permisul aluia. Mi-e doar ca nu as avea suficiente masini, cate ar trebui sa schimb in fiecare zi.
A venit caldura. Respir. Si injur… Si buruiana infloreste.
aprilie 9, 2010 la 1:37 am
Si nu ti-am zis. Traficul e mult mai fluid acum, de cand cu criza. Si mai gandeste-te la ceva. Ca toti acei participanti la trafic stau in masina doar o mica parte din zi. Sa intreb – retoric – oare cu ce se ocupa in rest?
aprilie 9, 2010 la 9:56 am
…eeee… unii au primit recomandarea de a sparge borcane, nu masini… 🙂
Pai, traficu’ una din povestile tipice, demult „fumate” de cunoscatorii filmului „apesi pe buton si iese faramacista”.
Si aici, ca peste tot, dragule, cele doo fire principale din cablul conducator la priza (a se citi: sursa): 1.Ce iese din tine cand esti presat, stors, ca o portocala -stii deja povestea – si 2.Cum vezi.
Asta cu storsul e faza cu injuratul. Cand esti la inghesuiala si blocat – traficul, exeeeempluuul tiipiiic – scoti. De cele mai multe ori scoatem mania, furia, sub forma injuraturii. Bine ca scoatem…
„Broblem” vechi: suntem invatati – in stilul clasic si robotic- sa fie ceva sau sa ni se faca ceva sau sa facem ceva Acum. Fix Acum. Ca si cum daca nu merge acum este za end ov za orld. Haaa…. merita oamenii nostri sa faca macar o zi in Cairo, in traficul ala fara stopuri si semafoare. Acolo viataaaa! Unde omu’ are altfel de timp. Si totusi traieste cam tot atat, in medie, in aceeasi medie ca si noi. Dar traieste ATLFEL.
Cine ne grabeste? cine ne omoara mereu? Chiar mereu, adica tot timpul, adica intotdeauna TREBUIE sa ajungem undeva REPEDE? Ori e altceva? Nu cumva…
Aici apare 2.Cum vezi.
Daca vezi ce e acolo si intelegi si faci nu mai ai ce sa scoti. Nu mai e otrava.
Simplu. Daca ma grabesc – eu sunt pieton, am alte feluri de aventuri – mi se pare ca toti, dar absolut toti sunt fix in picioarele mele. Dau toti in mine. Asa vad, fiindca ma grabesc si vad numai blocaje.
Nu neg, masinile nu par, ele sunt chiar una in alta. Pentru ca soferii vor sa fie ei, mereu ei, – fiecare din ei – primii. Niciodata al doilea-ii… (of, cum a iesit asta…). Asa am fost invatati. Butonic, robotic. Eu si ceilalti, sub forma de „eu peste/inaintea/mai tare ca ceilalti. Eu si ceilalti in relatie sub forma „impotriva”.
Ne gandim: niste nesimtiti. Ha! Da, asta e. Nu simt. Ce sa simt? Ca ala de langa mine, bou’ care m-a blocat e si el manios? plin de sume? de ce e plin de spume? din cauza mea? Noooo… puteam sa fiu yo sau alta, tot plin de spume era. Fiindca da, in restul timpului, in ala in care nu sunt in trafic, oamenii se umplu de spume. De otrava. Pentru ca sunt plini de neputinta. Pentru ca sunt bolcati, in multe imprejurari ale vietii lor. Se izbesc de „nu pot”. (Traficul – exemplul tipic, evident, fizic, superpalpabil unde se manifesta „nu pot”). Macar in trafic, aici, unde pare tara nimanui, sa iasa primii. Si nu mai simt…. nu mai simt si nu mai gandesc la celalalt dacat la „ala care e impotriva mea”.
Asaaa. Traficu’ e teren de lupta. Un manios CONTRA altui manios. Cine e mai tare? intamplator, unul din ei. Amandoi, dati cap in cap – masina in masina- ies si se bat. Dar nu pentru/din cauza a ce e afara. Gropi, strazi inguste, semafor blocat. Ar fi prea simplu. Pentru/din cauza a ce e inauntru. Tot veninul adunat. Nesimtiti… Ooof, plini de prea multa simtire. Doar ca ea aia, a otravii adunate. Durere. Furie „Nu pot”.
„Nu sunt educati” zic multi … ce educatie? a mintii? aia in care il pui pe sef pe TREBUIE? Aia crapa. Omul, in mod natural, nu sta de buna voie sub „trebuie”.
Dar aia in care omul isi face curat in inima, goleste amarul si simte si altceva lasa loc si pentru altul. Ei si ceilalti, sub forma lui „impreuna”.
Poate zici ca-s idealista. Doar idealista. Asa am crezut si eu pana de curand. Si totusi…
Am vazut cum se face sub ochii mei. Un om care era plin de otrava nu doar in trafic – acolo esti blocat o parte din zi – ci tot timpul, traind langa alt om care ii bloca tot. Toate visele, toate dorintele, mancandu-i timpul, energia, viata… Manie impotriva acestui om. Fireasca manie, firesti dureri de ficat, spate, oase, rinichi! Fireasca multa despresie. Pana a scos. Cand s-a ridcat, era usor. Nicio durere. Si o claritate a vederii cum nu mai avusese. Mi-a zis: „Vad clar si pot. Fara efort.”Va umbla mai usor. Fara blocaje… fiindca blocajul nu era (in) omul de langa el.
Iar am povestit prea mult.
Gata.
Doar inca o vorba… 🙂
Pentru buruiana draga… Inflorire frumoasa!
Stii, florile, in lumea lor, se stiu doar flori. Numai oamenii le impart in flori si buruieni…
aprilie 11, 2010 la 4:10 pm
Ehe, de mult speram intr-un asa raspuns, de care sa ma bucur pe indelete. Traficul, da, „etern” ca noi toti de altfel.
Multumesc pentru urare. Dar recunosc, sunt om si fac impartiri si clasificari. Pana si pentru noi, oamenii, am inventat atatea tipologii, cum era sa nu le inventam si pentru flori/plante/buruieni?
aprilie 11, 2010 la 5:31 pm
eeee… si eu care credem c-o sa-mi iau un cartonas rosu pentru joc prea lung… 🙂
Flori, plante, buruieni… Niste portocale, ceva? 🙂 🙂 🙂
aprilie 11, 2010 la 5:39 pm
Proaspat culese din copac? Daca nu, sunt bune doar dupa betie… Mai iau din mahmureala.