TRANSFORMAREA – III –

Deschide primul sertar de sub oglinda si zareste sticlutele ei de parfum, aliniate frumos una langa alta. Le stie pe cele mai multe, pentru ca el i le daruise. In fata sunt cele mai pline, iar in spate sunt cele de mult golite. Ea intotdeauna a spus ca prefera sa nu arunce aceste sticlute, pentru ca fiecare are o poveste a ei.

Si fiecare parfum poarta un secret. Nu a prea inteles el la ce se refera, dar isi aduce aminte ca – atunci cand era mic – strangea fiecare leu pantru a-i putea face ei aceste cadouri. Vede intr-un colt din spatele sertarului o sticluta mica, cu o broderie in relief foarte frumos colorata si isi aduce aminte ca acesta fusese primul sau cadou pentru ea. In vara aceea implinise el opt ani si – pentru prima data in viata – primise bani cadou. Parintii, bunicii, cele doua matusi, toti ii oferisera bani. Nu i-a venit sa creada, dar s-a bucurat enorm in acelasi timp. Pentru ca de mult timp pusese ochii pe sticluta aceea de parfum pe care avea sa i-o daruiasca ei chiar a doua zi. Isi aduce aminte si cat de tare s-au intristat parintii cand au aflat ce facuse cu banii. Pana la urma erau banii lui insa, nu ii furase de nicaieri, ce-i drept nici nu ii muncise.

Isi aduce aminte ca in vara aia parca pentru prima data o privise pe ea ca pe o femeie, mai ales ca observase ca incepusera sa i se contureze si sanii. Ea a facut ochii mari cand el i-a oferit parfumul, dar l-a desfacut imediat si s-a dat putin pe gat. “Acum esti o adevarata femeie”, i-a spus el fericit. Ea si-a arcuit sprancenele neincrezatoare, l-a pupat pe frunte si i-a multumit, apoi s-a intors cu spatele si a plecat. A fost prima data cand ea l-a pupat astfel si asta l-a facut parca si mai fericit. Imediat ce ea s-a intors cu spatele, el a si inceput sa planifice urmatorul cadou si urmatorul sarut. Dar aveau sa mai treaca doi ani pana la acel urmator prilej…

Zambeste nostalgic in timp ce rememoreaza acele momente atat de frumoase din copilaria lui. Zambeste amar. Amintiri de mult uitate, brusc i-au revenit in minte in momentul in care a deschis sertarul. Inchide sertarul la loc si ramane cateva minute nemiscat. Dar amintirile raman si se incapataneaza sa nu dispara din nou in vreun colt indepartat al memoriei lui. Ba chiar revede parca aievea acele momente. Le retraieste. Parca si ea ar fi zambitoare, langa el. Dar nu ea, cea de acum, ci de atunci, cand era doar o copila de vreo zece ani. Iar el parca ar fi pustiul de clasa a doua din nou…

Se duce in baie si invarte incet robinetul de apa rece. Aerul iese din teava bolborisind pret de cateva secunde, apoi rugina umeda improasca totul imprejur. O apa murdara, maloasa izbucneste nervos, pentru a se calma treptat apoi, in scurte bolborosiri fara noima.

Intinde degetele sub jetul puternic si le misca, mangaindu-l parca. Isi da de cateva ori cu apa pe fata si se priveste apoi fix in oglinda, de parca ar astepta ca fata sa i se acopere cu cu o crusta de noroi, dar apa doar i se prelinge prin barba si cade in cateva picaturi mici, maro, pe marginea lavoarului. Apuca apoi restul de sapun din savoniera si isi sapuneste intens fata si gatul. Dintr-un colt al etajerei apuca un aparat de ras abandonat de prea multa vreme si il trece usor pe sub jetul de apa maronie. “Cu cat voi clati lama mai des, cu atat va taia barba mai usor si mai uniform”, isi spune el in timp ce apropie incet lama de obraz. Apoi incepe sa se rada cu miscari mici, nesigure. “Orice, numai sa nu ma tai. Ar fi un dezastru sa ma tai tocmai in aceasta seara”.

Nu se mai intamplase sa se barbiereasca fara sa se isi ciupeasca deloc pielea putin mai mult decat ar fi trebui, dar in seara aceasta parea mai concentrat ca niciodata. In rarele ocazii cand se barbierea, avea gesturi pripite, nervoase, incercand sa incheie cat mai rapid ceea ce i se parea o corvoada. Dar acum e cu totul schimbat. Ritualul barbieritului pare a fi unul sacru, in care isi concentreaza intreaga atentie si intreaga vointa. Trebuie sa fie perfect.

Dupa aproape o jumatate de ora opreste robinetul si se studiaza cu atentie in oglinda. Are fata rosie, iritata. Dar nicio taietura. Perciuni nu mai are, dar are o forma uniforma, interesanta. Pieptul si burta le are ude de la firicelele de apa care i-au curs in repetate randuri din barbie. Ia prosopul atarnat de teava, sub chiuveta si isi tamponeaza usor fata, apoi isi sterge cu gesturi energice, pieptul. Se mai examineaza inca o data in oglinda, sa nu fie vreo portiune cat de mica ce ar fi putut scapa lamei, dar nu este niciuna. Se urca in cada, isi sapuneste picioarele si apoi le rade cu miscari usoare, firesti…

Se intoarce in dormitor si se aseaja pe scaunelul de la toaleta. Isi sprijina coatele de genunchi si isi aseaza fata in palme. I-ar prinde bine o lotiune dupa-ras, dar nu a zarit niciuna si oricum nu i-ar fi placut mirosul ei prea masculin.

De mult timp nu mai incercase o asemenea schimbare, o asemenea transformare a lui… in ea. Oare cat trecuse de ultima data? Cinci ani, zece, cincisprezece sau?… Sau mai mult? De parca ar mai conta. Acum este insa chiar prima data cand isi propune ca transformarea sa fie perfecta. Desi chipul nu il mai ajuta atat de mult pe cat il ajutase odinioara. Cu atat mai mult stradania lui trebuie sa fie mai mare decat fusese vreodata. Pentru ca reusita sa fie deplina…

Incearca sa isi aduca aminte cu ce incepea ea. Cum incepuse de fiecare data, de cate ori o privise? Cu ce incepuse oare cu o zi in urma? Nu stie si are din nou aceeasi dilema pe care a avut-o la fiecare transformare. Niciodata nu stiuse cum se incepe. Probabil pentru ca niciodata nu o observase cu atentie, ci numai se uitase la ea, contemplativ.

Ia din cutia de farduri, rujurile pe rand. Le scoate capacul, le desurubeaza putin, le ridica in dreptul ochilor si le departeaza apoi la cateva zeci de centimetri, le miroase… Meticulos ia fiecare ruj in parte, il studiaza astfel si il aseaza cu grija inapoi in cutie. Se decide in cele din urma asupra unui rosu aprins, il apropie de buze si, cu miscari stangace, incepe sa se manjeasca. Isi lipeste apoi buzele si le freaca una de alta, sperand sa uniformizeze cat mai bine culoarea. Nu reuseste sa nu treaca dincolo de cotururi. Ii vine sa isi urle necazul si se indreapta cu pasi iuti din nou inspre baie. Invarte cu furie de robinet, iar apa izbucneste tot cu furie si ea. “E apa sau e noroi?” se intreaba, apoi isi spala cu gesturi grabite fata, frecandu-se cu putere. Se sterge pe prosop cu gesturi energice…

“Ce bot rozaliu… De tarfa!…”

Se intoarce la oglinda si se rujeaza din nou, de aceasta data cu gesturi mai line. Foloseste apoi coltul unui servetel pentru a indeparta un mic punct care scapase dincolo de marginea buzei de jos.

Ia apoi rimelul extra volume si isi da pe gene. Dar deja dorinta de perfectiune i-a mai scazut. Sau poate ca accepta ca ii tremura mana.

Desface apoi un fond de ten bronzant, contrastant cu tenul alb. Il aplica intr-un strat destul de gros, pentru a acoperi punctele negricioase si mici de barba. Iar faptul ca are tenul in doua nuante i se pare ca il face chiar mai interesant. Exotic.

Ii mai ia apoi aproape o ora sa se dea cu oja. Rosie, aprinsa… Si nu, perfectiunea nu isi are locul nici pe unghiile de la maini si nici de la picioare.

L-au cam trecut transpiratiile si ii este teama sa nu i se fi stricat machiajul. Se repede inspre oglinda. Se priveste ingrijorat, dar incepe imediat sa zambeasca bucuros. Are farduri bune, ea.

Scoate apoi din sifonier cateva perechi de chiloti de-ai ei si ii probeaza pe rand. Se opreste asupra unora din dantela neagra. Isi ia si o rochita scurta, pana deasupra genunchilor, tot neagra.

Se va duce in parculetul in care va putea fi lesne considerat unui dintre cei multi. Dar totusi va face senzatie. Pentru ca va fi unic. Se simtea deja unica…

* * * * * * * * *

A inceput AICI

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: