POVESTEA URSULETULUI DE PLUS

A fost odata ca niciodata. A fost un ursulet de plus. Care s-a bucurat cand a ajuns pe raftul din magazin, alaturi de alte jucarii. Ii privea zambitor pe toti care intrau in magazin, pe copiii care alergau printre rafturi de la o jucarie la alta, pe parintii care cercetau incruntati jucariile asezate in raft. Chiar si pe angajatii magazinului si pe paznic, la fel se uita la toti, zambitor.

Au trecut cateva saptamani sau poate luni bune in care vedea cu invidie cum alte jucarii erau luate din raft de parinti si copii. Dar de el nu se atinsese niciunul din acestia. Doar cate un angajat, cand stergea praful. Din cand in cand se uita la el si directorul magazinulu, vadit nemultumit. Ursuletul de plus ii privea insa pe toti cu acelasi zambet imperturbabil, convins ca va veni si ziua in care va dori sa il ia si pe el cineva acasa.

Nici nu si-a dat seama cand a fost luat de pe raft si aruncat intr-un carucior, alaturi de alte cateva jucarii. Nu s-a plans insa ca ar fi fost tratat urat sau ca l-ar fi durut. Ba chiar era fericit in acele momente. Stia ca avea sa isi faca prieteni noi, stia ca avea sa devina jucaria cuiva. A fost pus intr-o sacosa si apoi a fost aruncat pe bancheta din spate a unei masini. Desi nu vedea nimic, cel putin aici statea comod, mai comod decat statuse vreodata. Era un inceput.

Nu dupa mult timp, a fost purtat pana intr-o casa, unde a fost scos imediat din punga. Soarele care intra pe fereastra l-a lovit drept in fata si l-a facut sa se strambe putin, de parca ar fi vrut sa faca cuiva cu ochiul. In clipa aceea a auzit un ras zglobiu si o copila cu parul balai, lung si drept s-a repezit si l-a luat in brate.

Pe loc a devenit jucaria ei preferata. Il lua cu ea prin toata casa, nu se dezlipea nicio clipa de el. Il tinea in brate in timp ce se uita la televizor, iar noaptea il culca langa ea pe perna. El era doar fericit. Ca isi gasise gasise aceasta prietena, parca cea mai buna din cate ar fi putut intalni. Era fericit si zambea.

Cu timpul insa, copila a inceput sa se plictiseasca de ursuletul de plus. Nu mai era nedespartita de el, ba mai mult, se mai juca din ce mai rar si mai putin cu el. Era si el doar o alta jucarie, asa cum mai fusesera altele inaintea lui si asa cum incepusera deja sa apara unele noi.

In cele din urma a sfarsit in lada de jucarii vechi, care nu mai prezentau niciun interes pentru fetita si a fost mutat cu totul in strada, langa tomberonul de gunoi. Rolul sau in viata fetitei se terminase, la fel cum se terminase si prietenia care il legase atata timp de aceasta. Daca ar fi putut, probabil ca ar fi plans. Dar era un biet ursulet de plus si lacrimile nu fusesera prevazute pentru el. Poate ca va reusi sa devina bucuria altui copil care ar fi urmat sa dea peste el. Chiar daca acel copil nu va fi la fel de frumos, la fel de destept si poate nici la fel de curat ca aceasta prietena pe care o pierduse. Si poate ca nici nu avea sa se poarte la fel de bine cu el. Dar nici nu mai conta prea mult. Nici plusul lui nu mai era la fel de curat ca la inceput. Pe alocuri chiar era ros. Doar zambetul ii ramasese nealterat in trecerea timpului. Dar si acesta era doar o masca…

Pana la urma se putea considera un norocos. In timp ce multi copii isi distrug efectiv jucariile, le rup mainile, picioarele, le scot ochii, el ramasese totusi intreg.

Eu de exemplu rupeam rotile masinutelor care nu imi placeau si le puneam sa se intreaca astfel ologite, cu cele care isi castigasera statutul de vedete. Nu aveau nicio sansa, bineinteles. Asa ca le impingeam si mai tare, le loveam de borduri si de ziduri. Trebuia sa sufere si sa castige. Erau primele victime, sfarseau intotdeauna sfaramate. In timp ce vedetele ramanea intregi si frumoase. Dar fara a fi fost vreodata nevoite sa lupte cu adevarat. Oricum, pana la urma tot la gunoi ajungeau si ele.

Masinutele mele insa nu zambeau, pe cand ursuletul de plus zambeste in continuare. Este masca lui. Si eu zamesc. E insa masca mea. Tu cum te purtai cu jucariile tale? Zambeste si tu!

La multi ani 2011! De oriunde vii si oriunde te vei duce…

CITESTE TEXTUL INTEGRAL AICI

4 Răspunsuri to “POVESTEA URSULETULUI DE PLUS”

  1. nu prea aveam jucării când eram mică. o singură păpuşă, adică imaginea Nadiei Comăneci. Am îngrijit-o ani de zile şi nu am avut curaj nici măcar să o dezbrac, să nu cumva s-o rup că era şi scumpă şi rară. când mi-am dat seama ce pretenţioase sunt păpuşile, am preferat să mă retrag din lumea lor şi să citesc. ştiam sigur că n-o să rup filele. cam asta e povestea cu jucăriile mele. interesantă propunere pentru seara aceasta.

  2. Buna ziua,
    In speranta ca nu deranjez prea mult, as dori sa va intreb daca aiti fi dispus sa publicati in acest articol un link pe cuvantul „angajat”.

    Link-ul este: http://www.joburi-online.ro

    Cu deosebita recunostinta, Daniel

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: