La vremuri noi, tot noi. Despre nevoia de oameni noi…

DESPRE COLAPS – Invitatie la dialog
Asa ca va intreb: o alta directie, oare nu exista?

********************************************************************

Mi-a placut!…

Titlurile zile – Romania pe (foarte) scurt

Blogmania: Bodyguardul Bataiosu vrea sa se ia la «tranta» cu Basescu

Europarlamentarele vor fi câştigate de antieuropeni şi extremişti de dreapta
Media de participare la vot ar putea fi de 50%

Buletinele de vot, tipărite de un client politic al PSD

Campania electorala bate Codurile din justitie

Boc il protejeaza pe Videanu

„Prima casa” va dura un an

Drama fetiţei violate la şcoala specială

Invatamant pe butuci. Un nou raport arata ca legislatia si criteriile de performanta se amana de la o luna la alta

Moldova de peste Prut: Comuniştii riscă să piardă eventualele alegeri anticipate. Dar sa luam aminte ca acestea sunt doar EVENTUALE!

BNR pe profit – plateste in sfarsit impozit

Pariul cu 6/49 – Marele premiu in Duminica Alegerilor

Tratat de MANIPULARE – Partile I si II

Blogu’ lu’ Marean: “De cand ma scol pana ma culc si cand dorm gandesc”

Lipsa de punctuatie din declaratia maestrului este datorata preluarii intocmai de la sursa. Pentru ca se poarta…

Vanghelie vrea sa isi faca blog. Blogu’ lu’ Marean, nu va fi insa unul banal, ci o “gandire complexa” manifestata nu in ultimul rand in timpul somnului. Cu aceeasi ocazia, domnia lui a declarat ca are pachet cu toti politicienii asa-zis importanti. Eu unul mi-am cumparat recent carti de canasta. Sic, am doua pachete!

A cumparat noua carte a lu’ fostu’ sau sef, Adrian Nastase – “Blog’n roll”. Pentru ca poate. Si tot pentru ca poate isi va face si dumnealui blog.

Semn ca vom fi iarasi ce am fost si mai mult decat atata.

Femeia ideala nu exista. Fericirea?…

Fericirea este ceva care nu se atinge niciodata…

Dar in cautarea ei merita sa alergi toata viata…

Scenariul vietii tale: De la Ceausescu la… Boc si TARA CONDAMNATILOR

Ce aveam odinioara? Aveam dreptul de a sta la cozi interminabile zile si nopti la rand. Aveam dreptul sa ne descurcam in a ne procura renumitul salam cu soia si sa apelam pentru asta la toate cunostintele pe care le aveam… La fel era – va aduceti aminte? – cu portocalele, pepsi-ul pe care il visam toti cei care pe atunci eram copii inca, brifcorul si toate celelalte asemenea “delicatesuri”. Mai aveam dreptul “sa facem frumos” ca sa ne bage si pe noi instalatorul in seama, dar si dreptul de a nu vorbi neintrebati, de a nu spune ce gandim, iar idealul era chiar de a nici nu gandi prea mult…

In rest, aveam dreptul la o locuinta si o masina de familie, aveam dreptul de a avea un loc de munca si de a pleca in concedii, dar si dreptul si chiar obligatia de a termina douasprezece clase. In plus, era ca o obligatie morala a fiecaruia sa aiba congelatoarele pline de carnuri, tocmai pentru ca nu se gaseau pe nicaieri. Si asa aveam cu totii proviziile facute, pregatiti de parca ar fi urmat sa inceapa un razboi.
Nu aveam insa dreptul credintei in Dumnezeu, dar aveam dreptul de a fi mandri de ilustrul conducator, de stindardul rosu si de doctrina ce ne era continuu bagata pe gat…

Acum avem dreptul sa credem in Dumnezeu. Si credem! Si aratam asta tuturor, fie si doar pentru ca da bine. Nu mai trebuie sa credem in partide, in steaguri, in oameni. Si nu mai credem. Avem dreptul sa nu ne mai intereseze si ne folosim din plin de el. Caci nu ne mai intereseaza ce se intampla in jur, nu ne mai intereseaza sa il ajutam pe nevoiasul de langa noi si nici sa ne intrebam “Dar tara asta incotro?… Dar copiii nostri peste zeci de ani cum vor fi?”…

Acum nu mai avem timp pentru astfel de ganduri. Pentru ca acum nu mai avem decat o grija si anume grija zilei de maine. Acum gasim la tot pasul delicatesurile pentru care, in urma cu douazeci de ani, apelam la toate cunostintele. Si avem voie sa ne cumparam cat putem. Dar nu mai putem… Acum avem voie sa ne cumparam cate case si cate proprietati vrem. Dar, cei mai multi, nici macar o casa nu putem…

Si aparent fara nicio legatura, chiorul in tara orbilor este imparat.

Iar Emil Boc e nevinovat si inocent ca o fecioara. Si poate nu are alta vina decat aceea de a fi cazut de pe mica scena (cu ocazia unei emisiuni televizate), inainte de a face pasul catre prim-planul scenei mari, a non-politicului mioritic. Si a renuntat sa mai fie primarul controversat si apreciat de destui ardeleni, pentru a ajunge premierul (marioneta?) impotriva caruia ne exprimam cu totii. Inca… Pentru ca inca putem.

Pentru ca politica e curva. Iar curva asta ne va inchide pana la urma gura la toti. Ca modificarea Legii nr. 161/2003 este foarte probabil sa ne mai lase doar dreptul de a gandi ce vrem, dar ni-l va lua definitiv pe cel de a spune ce gandim… In curand nici libertatea de exprimare nu o vom mai avea, dar vom fi mandri de “Democratia” noastra si vom fi fericiti sa ne integram astfel in marea familie europeana.

In ce ma priveste, am dreptul sa fiu nostalgic, dar nu sunt, pentru ca grija zile de maine nu ne lasa sa fim nici boemi, nici poeti si nici pictori. Insa ne-a lasat dreptul de a fi niste actori prosti care ne prefacem ca ne place tara si democratia asta a noastra inca atat de originala…

Nu pot sa nu ma gandesc si inca pot sa spun…

De ce antisocial?

De ce antisocial?…

Pentru ca m-am saturat ca timp de douazeci de ani aproape sa privesc neputincios. Pentru ca m-am saturat sa ma hranesc cu promisiuni si vise, cu sperante si minciuni.

M-am saturat sa vad de fiecare data cum o mana spala pe cealalta. M-am saturat sa aud peste tot “Lasa, sanatosi sa fim…”, sa mai vad cum ni se arunca praf in ochi, cum suntem cumparati cu mici si bere si indemnati sa mai asteptam, sa mai speram, sa mai visam si… sa asteptam.

Asteptam de douazeci de ani si vedem cum singurul adevar e ca pleaca ai nostri si vin tot ai nostri. Aceeasi Marie, cu alta palarie. Aceeasi politica, doar gasca cu ciolanul se mai roteste. Dar aceleasi vise ni le vand cu totii. Iar noi cumparam. Cumparam in nestire si in disperare parca.

Au stiut sa ne adoarma si sa ne cultive vise. Au stiut sa ne multumeasca totusi cu un salariu mai mare si cu un nivel de trai mai scazut. Si sa ne inchida – putin cate putin – ochii si gura.

Eu unul m-am saturat sa imi fie “bine” si atat. M-am saturat sa mai fiu un alt “multumit” de pe lista care voteaza si contribuie astfel la imbogatirea diferitelor gasti. Si cred ca a sosit momentul sa ies din pasivitate si sa fac ceva…

Voi nu v-ati saturat? Voi nu vreti sa iesiti din pasivitatea voastra? Voi… Nu v-ati saturat?…
Asteptam sa faca altii pentru noi, iar daca ei nu fac nimic pentru ca nu ii intereseaza, atunci ne vaitam!…

Ar trebui sa intelegem ca nu a fost suficient sa iesim in strada in ’89. Ca oricum nu am rezolvat mare lucru si oricum s-a dovedit pana la urma ca nu pentru noi am iesit atunci in strada…

Ar mai trebui apoi sa intelegem ca nu e suficient sa gandeasca si sa actioneze altii pentru noi si in locul nostru. Trebuie noi sa gandim singuri. Si apoi sa alegem cea mai buna solutie si sa actionam. Tot noi!

Asa ca va propun sa revenim la primul pas… In care sa ne stabilim scopul si mijloacele de atingere a acestui scop. Ne gandim, propunem si alegem ceea ce vrem sa facem si stabilim tot impreuna cum putem realiza ceea ce ne propunem.

Pas cu pas, putem face multi pasi impreuna!