Ganduri de tarfa, ganduri de sclav…

Dupa ultima postare, o cititoare s-a oferit sa ma calce in picioare. Cand a inteles cat de mult mi-as fi dorit, s-a speriat si a fugit…

Pseudoganduri: DOI GANDURI – de sclav(?)

1. Nu lasa blogul sa intervina in relatia dintre noi doi!

Oare ti-am mai zis sau acum iti zic?

Am baut un litru de vin. Alb, sec, de podgorie. Un deliciu.

A fost frumos, foarte frumos. A fost bun, foarte bun. Si ai fost buna, foarte buna…

Imi amintesc cum mi-am suparat Stapana, facand aceleasi glume proaste ca de obicei, parca. Si imi amintesc cum mi-a zis ca ma prefera mut. Desi nu pe cel mut il acceptase langa Ea. Imi amintesc cum i s-a facut probabil mila de mutenia mea, s-a asezat pe o banca si mi-a zis a o sarut. Am ingenuncheat in fata Ei, la picioarele Ei si am sarutat-o. Si ce daca simteam pietrisul si cioburile cum imi insangerau genunchii? Era pentru Ea, iar restul nu avea importanta. Oricum… Bausem si simturile mele o luasera razna….

Mergeam de unul singur pe strada si la un moment dat a aparut de nicaieri un baiat in blugi si camasa. A oftat, s-a asezat pe garduletul din dreapta mea si a mai oftat o data. Dar el era inalt, slab, ingrijit si destul de chipes mi-a parut mie. El de ce era singur? Si de ce ofta? Nu ar fi trebuit sa aiba niciun motiv…

M-as fi dus la el sa il iau in brate sau macar sa dau mana cu el si sa ii spun “Nu esti singur!”, dar nu m-am dus. Stia si el ca nu e singur pe lume, asa ca ce nevoie ar mai fi avut sa ii confirm eu? Nu ar mai fi avut. Nicio nevoie…

Asa ca am trecut cu pasi egali pe langa acel om singur si mi-am vazut de singuratatea mea. Am trecut pe langa el cu aparenta indiferenta si m-a durut. Pe mine, da!… Si mi-am vazut de singuratatea mea…

Cineva ar fi intrebat: „Un blow doriti?”…

2. Iarta-ma si iubeste-ma!… Preventiv…

Dulce Romanie, cu drag…

Mi-am gasit alinare…

S-a sculat!… Sunt tarfa, Doamna

S-a sculat!… De buna voie si nesilit de nimeni… Neprovocat si nestimulat in niciun fel. Nu, chiar nu stiu cum s-a intamplat… Si nici macar acum nu inteleg de ce.

Pazea! Suna telefonul!… Va mint eu pe dumneavoastra?

In sfarsit… Chiar suna!… Semn ca oamenii traiesc si duminica. Oare cine o fi?

– Buna ziua. De la PNL Sector 6 suntem. Domnul X?
– Da, chiar el.
– Ati fost astazi la vot?
– Da, mint eu cu nerusinare.
– Da? Ati fost? ma intreaba, neincrezatoare, duduia de la celalalt aparat, de parca ar avea in fata ochilor listele de alegatori de pe circumscriptie.
– Da, doamna. Am fost!… raspund eu cu indignare.

In toamna, ma tot sunau de la biroul de campanie al Elenei Udrea. Da, duduca blonda, de iaste ministrul al turismului. Sa imi spuna ce programe avea dumneaei pentru acelasi sector, caci in acelasi sector candida si ea. Si sa ma intrebe cum mi se pare.
– Nicicum, venea raspunsul meu implacabil. Nu ma intereseaza campania electorala…
– Si nu vreti sa ne intrebati nimic despre aceste programe?
– Nu, domnisoara. raspundeam eu convins de tineretea vocii.

Bai, PSD-ule! Tu de ce nu suni?
Se aud pasi duduind pe hol si se deschide, brusc, usa de la camera…
– M-a sunat de la munca. Trebuie sa fiu la doua acolo… Imi faci si mie o gura de cafea?
Astazi scap usor. Normal ca iti fac…

Na! ca nici telefonul nu mai suna…

Sunt tarfa, Doamna!…

Privesc apa din cada, privesc spuma care se aduna la suprafata, privesc apa cum siroieste prin robinetul dat la maxim… Im privesc trupul gol dincolo de luciul apei… Al apei din cada.

Curvei mele, cu drag…

Pasi nesiguri ma purtau prin holul cel lung. Urcasem in lift cu o batranica zambitoare, incarcata cu sacosi pline de cumparaturi. Se uita la mine si zambea blajin. Nu stiu ce i se parea atat de amuzant. Mina mea voit serioasa sau aerul ratacit pe care il aveam?

Inaintam mai departe pe culoarul lung cu multe usi de o parte si de alta. Nu mai stiam nici a cata usa este, nici numarul apartamentului. Retinusem doar ca numarul era scrijelit cu pixul pe usa. “Dar daca or fi mai multe usi cu numarul scris astfel, cu pixul?”, ma intrebam in timp ce pasii mei rasunau pe intreg coridorul.

Nu aveam curaj sa dau telefon sa mai intreb o data ce apartament. M-as fi facut de ras. Asa ca am dat repede doua ture de hol si m-am convins ca pe o singura usa era numarul trecut cu pixul. Norocul meu. Si totusi am mai mers inca o data pe hol de la un capat la celalalt ca sa fiu sigur ca nu nimeresc aiurea.

Gafaiam. Obosisem deja. M-as asezat in fata usii si am stat cateva secunde, poate un minut, poate doua. Ca sa imi trag sufletul. Sa imi reglez respiratia.

Cu o mana nesigura am apasat butonul soneriei. Si am asteptat. La un moment dat s-a auzit un fosnet in dreptul usii, urmat de zgomotul rasucirii cheii in broasca. Apoi, in liniste, s-a deschis usa usor. O lumina difuza venea din incaperea din fata. O muzica linistita, undeva in departarea din fata mea. Am reusit sa zaresc o silueta inalta, slaba, ascunsa parca pe jumatate in spatele usii deschise…

– Haide, intra!… si am intrat. Vino!… a mai soptit vocea aceea si silueta feminina a alunecat pe langa mine.

Am urmat-o si mi-am dat seama ca am patruns printr-un holisor mic, in camera. In partea dreapta a camerei, o veioza lunga sprijinea o masuta din sticla. De o parte si de alta a masutei erau doua fotolii. In partea opusa o saltea imensa era intinsa pe jos parca. Muzica venea de peste tot.
– Fa-te comod, mi-a mai zis vocea si mi-a indicat, cu o mana subtire, sidefata, fotoliul aflat in vecinatatea mea.
M-am asezat si am zarit-o asezandu-se si ea in celalalt fotoliu. Purta o camasuta subtire, din voal, pe sub care se zareau destul de clar o pereche de bikini negri si un sutien tot negru si el. Vizibil stanjenit, incercam sa o masor din priviri, cu coada ochiului. Se uita la mine cu un aer amuzat.
– Dragule, cand am zis sa te faci comod, ma gandeam ca poti sa te si dezbraci, mi-a spus pe tonul ei amuzant. Sau ti se pare ca este prea frig aici?
Cu gesturi nervoase mi-am dat jos repede camasa si pantalonii. Mi-am lasat, ca o ultima pudoare, boxerii si sosetele. De parca mi-ar fi putut oferi ceea ce ii cerusem eu, asa, imbracat. Nestiid ce sa fac, m-am asezat la loc in fotoliu.
– O tigara? m-a intrebat cu o voce blajina.
– Am, multumesc – am raspuns eu si cu miscari tremuratoare mi-am scos o tigara din pachet si am aprins-o.

* * *

Fara sa spun un cuvant, am tras cu nesat din tigara din nou si din nou. Nu mi-a intrerupt tacerea, ceea ce m-a cam enervat. Trebuia sa ma faca sa ma relaxez, nu sa ma lase asa incordat. Mi-aduc aminte cum ma gandeam ca ar fi trebuit sa se dezbrace ea in fata mea intai si sa ma fi facut sa ma simt eu bine privindu-i expunerea nuditatii. In loc de asta mi-a sugerat atat de simplu si de direct sa ma dezbrac eu, ca nici macar sa protestez nu am putut. M-am simtit inferior si m-am executat. Ce-i drept doar pe jumatate.

Acum trag cu acelasi nesat din tigara si gonesc insprea ea. Sunt tot la volanul vechii mele masini, muzica urla in difuzoare, calatorii de pe strada intorc capul inspre mine, inspre sursa galagiei. Eu imi vad de condusul meu, de volan, de pedale, de schimbatorul de viteze si depasesc toate masinile pe care le pot depasi. Sunt intr-o cursa nebuna. Eu ma concurez pe mine insumi parca. De parca as putea ajunge eu inaintea mea la ea. Intotdeauna asa am gonit spre ea. Nebuneste. Cu dorinta si cu teama de a nu intarzia si a risca sa o pierd. De parca ar fi fost a mea cu adevarat vreo clipa….
In intunericul galben al noptii, peste Bucuresti a inceput brusc sa ploua si deodata nu mai pot goni. Tot traficul s-a blocat, masinile au ramas cu rotile parca lipite de asfalt. Peisaj static. Masini incremenite pe asfalt, cu stopurile aprinse si cu nori de fum negru iesind din spatele fiecareia. Ploaia rapaia in parbriz si in plafonul masinii. Un rapait cand mai linistit, cand mai nervos.

Nervos sunt si eu. Strivesc chistocul tigarii de fundul scrumierei si aprind, cu gesturi mecanice, inca una.
Oare asa nervos sunt tot timpul cand fumez? Nu, nu chiar tot timpul, dimineata de exemplu sunt chiar calm. La fel si cand sunt la calculator ma trezesc uitand tigara intre buze sau in mana in timp ce butonez tastatura…

E tot mai evident ca nu voi ajunge la timp la ea. Ca aproape de fiecare data de altfel. Doar de prea putine ori am reusit sa ajung la ora stabilita. O sun sa ii spun ca nu ajung chiar la timp. Cu o voce neutra, imi acorda un ragaz de o jumatate de ora, Dar ma roaga sa nu dureze mai mult intarzierea mea, pentru ca mai are inca o programare. OK, o jumatate de ora ar trebui sa imi ajunga, ar trebui sa ma incadrez. Coloana de masini se pune usor in miscare.

* * *

Mi-am terminat tigara si am stins-o cu grija in scrumiera parca prea mica.
– Si acum?… am inganat eu cu o voce nesigura.
– Acum, intinde-te…
M-am ridicat timid si m-am indreptat cu pasi tremuratori spre salteaua lasata direct pe podea. Era acoperita cu un cearsaf negru care facea ca lumina palida din camera sa para si ea intunecata, mai intunecata. M-am intins cu fata in jos pe marginea saltelei. Am auzit-o venind langa mine, dar a ramas in picioare…
– Da-te si tu mai incolo, ca eu unde ma asez?

M-am conformat si m-am mutat pe mijlocul saltelei.
– E bine acum?
– Da, puiule, e bine, a raspuns si s-a asezat pe saltea langa mine. Of, ce ti-e si cu barbatii astia. Niste copii mari parca ar fi cate unii care uita asa sa isi dezbrace chilotii si sosetele. Esti bine, puiule? Pot sa ti le dau eu jos? Imi dai voie?
– Da, multumesc…
Si-a strecurat o mana sub mine, mi-a dat boxerii la o parte si brusc m-am simtit barbat. Patetic…

Tandretea unui nes

TANDRETEA UNUI NES
– EROTISMUL DIMINETILOR MELE

Ma scol dimineata… intotdeauna prea devreme.
Oamenii – cel putin aia normali cred – se trezesc.
Dar eu nu sunt in stare decat sa ma scol… In fiecare dimineata… Ma scol..
Ma uit la mine si nu imi vine sa cred … cat sunt de sculat…

Ma mai uit o data, cu mai multa atentie si bagare de seama… Oricum nu vad bine si nici nu am ochelarii pe nas… Pfff, pufnesc dezgustat, de mine insumi evident…
mda… sunt de-a dreptul sculat… Imi dau doua palme si sper sa imi revin si mai imi dau repede inca doua…
Clar… iar trebuie sa imi fac nenorocirea aia de dush… Urasc dusatul de dimineata. Urasc apa care ma izbeste cu putere in fata, in ochi, in gura, in plex, in burta, in………. Urasc dusul asta de nevoie.
Ma asez ghemuit intr-un colt al cazii, sa incerc sa ma feresc cat pot de jetul nemilos… Dar ma las in voia lui. Ma va spala de mizeria mea, ma va spala de mine si ma va ajuta sa redevin…om?

Ma uit cum ma amestec cu apa, cum ne imbratisam si ne scurgem impreuna… Pe conducta. Simt cum ma rup in doua si cum raman dezgolit de toate senzatiile, de toate visurile noptii care doar s-a incheiat…

Nu o sa mai fiu doar singur, ci o sa fiu si mai putin decat sunt… Si sunt mai putin decat am fost…
O sa imi fie dor de mine… La fel cum imi e din ce in ce mai dor de cel ce am fost… Speriat, opresc brusc jetul de apa… Nu vreau sa mai pierd si mai mult din mine… Da, mi-am revenit. La normal?

Imi tremura genunchii in timp ce ma ridic, am privirea incetosata si sunt ametit. Dar cel putin e o ameteala care in zece minute va disparea. Cu pasi sovaielnici si mici ma indrept spre bucatarie. Mi-ar placea sa ma las sa cad intr-o parte si sa ma inghita haul… si sa devin neant… Si… Stiu insa ca doar m-as lovi de gresie, de perete si nu as rezolva nimic…
Asa ca prefer sa intind o mana nesigura si sa ma sprijin de perete
Ajung in bucatarie, deschid dulapul si… Si se face lumina. In fata ochilor sta borcanul de nes. Mare, zvelt, madru si de o frumusete rar intalnita. Nu as da borcanul asta decat atunci cand va fi gol si numai pe un alt borcan plin…

Il masor din priviri, flamand de el. Il apuc cu ambele maini, fericit ca va fi tot timpul acolo, alaturi de mine la bine si la greu. Il apropii de buze, imi place atingerea lui rece, de gheata. Il sarut… Imi infig degetele si unghiile in el, vrand sa il dezbrac si de resturile de eticheta ramase. I-as sfasia toate “hainele” de pe el, dar stiu ca voi mai avea nevoie sa il mai dezbrac si in alte dati…

Asa ca ma opresc, il cuprind inca o data cu privirea si visez la momentul nuditatii lui depline… Visez la momentul in care il voi adora in sfarsit cu adevarat ca pe o femeie, ca pe zeita mea, a vietii mele… Din crestet pana in talpi … Cu ochii mici si cu furie ii smulg capacul… Mirosul nesului ma curpinde tot, parca il respir prin toti porii. Parfumul lui ma umple de dorinta, ma imbata…

Imi inmoi mijlociul mainii drepte – da, tot dreapta – in saliva si imi privesc cu mandrie reusita. Apoi imi infig cu sete degetul in borcanul aproape plin. In momentul asta de desfatare am toate simturile excitate la maxim… Granulele de ness imi zgarie degetul si ma umplu de placere, de extaz… Mi s-a facut pielea ca de gaina si aproape ca incep sa tremur de placere. Imi scot degetul plin de maro din borcan si deja incep sa salivez…

Clipesc de doua ori, ma uit nedumerit in jur… Nemiscare muta… De jos, din strada, un claxon incepe sa isi urle iritarea. Cu gesturi mecanice deschid microundele, pun apa la incalzit. Un minut, nu mai mult. Ca nu imi place sa stau in picioare ca prostul langa tejghea si sa astept… Intre timp amestec nesul si zaharul in cana… Nu am rabdare sa treaca minutul intreg. Scot apa de la microunde si o torn peste… E calduta, putin mai calda decat mine totusi..
Invart de doua ori linguritz in cana, am amestecat destul. Oricum, tot acolo ajunge. Dau pe gat jumatate din cana de nes astfel preparat si rememorez minutele de maxima placere petrecute alaturi de borcanul aproape plin… Le rememorez si sunt dezgustat… De acele momente, de mine.
Clatinandu-ma inca, ma indrept spre calculator… Ma asteapta o zi intreaga… De munca? Nu. De irosire…

Incerc sa gasesc, cu degetul mare de la piciorul drept, butonul de power on. Nu il nimeresc din prima, asa ca mangai cu buricele tuturor degetelor carcasa, in speranta ca astefl il voi gasi mai repede… Si tot dureaza cinci minute… Ma prabusesc extenuat in scaun, dupa deja prea multul efort depus. Ranjesc… multumit de mine, din nou…